Acasa Diverse WSA: Cererea mondială de oţel va creşte cu 1,8% în 2018

WSA: Cererea mondială de oţel va creşte cu 1,8% în 2018

Autor: admin

Potrivit celor mai recente prognoze ale WSA, în 2018 cererea mondială de oţel va ajunge la 1,616 miliarde tone, pentru ca în 2019 să urce la 1,627 miliarde tone. 

„Suntem într-o fază relativ pozitivă comparativ cu anul trecut şi cu anul anterior. Vedem creşteri în aproape toate ţările la care ne uităm, stimulate, pentru prima dată în ultimii ani, de cheltuieli de investiţii atât în economiile dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare. Excepţia la această regulă este China. Credem că în China creşterea de oţel va stagna în acest an şi va scădea anul viitor”, a declarat directorul WSA, Edwin Basson. 

Asociaţia Mondială a Oţelului prognozează că anul acesta cererea de oţel în China, ţară care consumă jumătate din oţelul produs la nivel mondial, va rămâne neschimbată la 736,8 milioane tone, urmând a scădea cu 2% anul viitor, până la 722,1 milioane tone. Acesta este rezultatul încetinirii ritmului de creştere a celei de a doua economii a lumii pe măsură ce Guvernul de la Beijing continuă tranziţia de la o creştere bazată pe investiţii la una bazată pe consum. 

Industria oţelului, evaluată la aproximativ 900 de miliarde de dolari pe an, este considerată un indicator relevant al stării de sănătate a economiei mondiale. Asociaţia Mondială a Oţelului reprezintă peste 160 de producători de oţel care împreună sunt responsabili pentru 85% din producţia mondială de oţel. 

WSA estimează că, în cazul economiilor dezvoltate, cererea de oţel va creşte cu 1,8% în acest an şi cu 1,1% anul viitor în timp ce în economiile emergente şi în curs de dezvoltare, exceptând China, cererea de oţel va creşte cu 4,9% în 2018 şi cu 4,5% în 2019. 

AGERPRES

Alte articole

Pagina 1 din 1

Sursa: http://www.capital.ro/wsa-cererea-mondiala-de-otel-vacre.html

Articole relevante