Acasa Romania Basescu, in R. Moldova: Romania poate sustine procesul de reunificare. E timpul sa reintregim tara

Basescu, in R. Moldova: Romania poate sustine procesul de reunificare. E timpul sa reintregim tara

Autor: admin

Fostul presedinte Traian Basescu a declarat, sambata, in Republica Moldova, ca Romania poate sustine, in prezent, procesul de reunificare a tarii.

„A venit timpul sa indepartam efectele Pactului Ribbentrop-Molotov si sa intregim tara. Basarabia este rana sangeranda a poporului roman. Este timpul sa ne redobandim demnitatea, sa reintregim tara.

Foarte multi spun: e greu. Hai, nu, zau! In 1918 n-o fi fost greu? Si tot romanii au facut-o, Unirea. Astazi nu poate fi mai greu decat in 1918. Astazi, nu poate fi mai greu decat in anul in care Romania s-a intregit si cu Basarabia, si cu Transilvania. Romania poate sustine, astazi, procesul de reunificare a tarii”, a declarat Basescu, la Straseni, fiind prezent la un eveniment dedicat implinirii 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania.

Acesta a adaugat ca marea problema o reprezinta politicienii din Republica Moldova, acuzandu-i de minciuna. De asemenea, liderul PMP a subliniat ca cele doua popoare vorbesc aceeasi limba, au aceeasi cultura si istorie si sunt singurele care trebuie sa isi doreasca unirea.

„Una, ca ei vor duce tara in Uniunea Europeana. Este minciuna. V-o spune un om care timp de 10 ani a fost membru al Consiliului European, acolo unde se iau deciziile. Prioritatea Uniunii Europene pentru urmatorii 20 de ani este extinderea in Balcani si nicidecum peste Prut.

O alta minciuna care se spune in Republica Moldova este: noi va ducem in Uniunea Euroasiatica sau in Uniunea Vamala sau in Uniunea Statelor Independente. Este o alta minciuna. Ce sa caute Republica Moldova in Uniunea Euroasiatica? Nu vad niciunul cu ochii oblici aici. Iar noi vorbim toti aceeasi limba, avem aceeasi cultura, avem aceeasi istorie, avem acelasi Stefan cel Mare, avem acelasi Eminescu, avem acelasi Vieru, avem acelasi Dabija, avem acelasi mod de a ne construi viata.

Sa ne luam drumul si viata in mainile noastre. Nu va luati dupa nimeni dintre cei care va spune: da, or vrea rusii, da, or vrea americanii, da, or vrea francezii. Nu, nu. Singurii care trebuie sa vrea suntem noi. Unire!”, a sustinut Basescu.

Duminica va avea loc Marsul Unirii, la Chisinau, zi in care se implinesc 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania.

Pe acest subiect, citeste si:

Basescu: A inceput Unirea! 34 de localitati din Republica Moldova au votat unirea cu RomaniaBasescu, despre unirea cu Moldova: Voi depune un proiect in care sa denunt pactul Ribbentrop-MolotovSi, totusi, Unirea!Presedintele USR participa duminica la Marea …citeste mai departe despre „Basescu, in R. Moldova: Romania poate sustine procesul de reunificare. E timpul sa reintregim tara” pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: http://www.business24.ro/guvern/stiri-guvern/basescu-in-r-moldova-romania-poate-sustine-procesul-de-reunificare-e-timpul-sa-reintregim-tara-1593327

Articole relevante