Genialitatea hărții metroului din Londra

Metroul din Londra a luat fiinţă în 1908, când opt căi ferate independente au fuzionat pentru a crea un singur sistem. A fost nevoie de o hartă, astfel încât oamenii să ştie încotro călătoresc. Harta pe care au făcut-o este complexă. Se pot observa râuri, acumulări de apă, copaci şi parcuri; staţiile au fost înghesuite în centrul hărţii, iar la periferie au existat unele care nici măcar nu au încăput pe hartă. Din punct de vedere geografic harta era corectă, însă nu prea utilă.

Intră în scenă Harry Beck. Harry Beck era un inginer proiectant în vârstă de 29 de ani, care lucrase pentru metroul din Londra. El a înţeles atunci că oamenilor care călatoresc în subteran cu trenul nu le pasă de ceea ce se întâmplă la suprafaţă. Ei vor doar să ajungă de la o staţie la alta. „Unde mă urc? La ce staţie cobor?” Sistemul este important, şi nu geografia. El a luat această harababură ca nişte spaghete şi a simplificat-o. Liniile merg doar în trei direcţii: ele sunt orizontale, verticale sau de 45 de grade.

De asemenea, a distanţat staţiile în mod egal, a făcut ca fiecare culoare a staţiei să corespundă cu culoarea liniei, şi a rezolvat totul astfel încât să nu mai arate ca o hartă. Este ca o diagramă, asemenea unor circuite, cu excepţia că circuitele de aici nu conduc electroni, ci tuburi ce conţin trenuri, ce conduc oameni dintr-un un loc în altul. În 1933, compania de metrou a decis să îi ofere hărţii lui Harry Beck o şansă. The Underground a demarat un test pilot cu o mie de hărţi de buzunar. Au dispărut într-o oră. Astfel şi-au dat seama că au avut succes şi au mai tipărit încă 750.000, şi aceasta este harta pe care o vedeţi şi astăzi.