Angajatii unei companii din Noua Zeelanda lucreaza doar patru zile pe saptamana, dar sunt platiti pentru cinci.
Compania de administrare de fonduri Perpetual Guardian a lansat la inceputul lunii martie un experiment in cadrul caruia 200 de angajati au trei zile libere pe saptamana, in timp ce primesc salariul corespunzator unui program full-time.
Experimentul se desfasoara pe o perioada de sase saptamani, asadar pana la mijlocul lunii aprilie, dupa care conducerea companiei va decide, in functie de rezultatele privind productivitatea, daca programul scurt va fi implementat permanent, noteaza The Guardian.
Neozeelandezii lucreaza in medie 1.752 de ore pe an, situandu-se aproape de media de la nivelul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). Dintre tarile membre OCDE, germanii petrec cele mai putine ore la munca anual, fiind urmati de danezi, norvegieni si olandezi. La polul opus se afla mexicanii, sud-coreenii si costaricanii.
Luxemburgul este cea mai productiva tara din lume, desi saptamana de lucru are aici, in medie, doar 29 de ore.
Plecand de la premisa ca angajatii sunt mai productivi cand au mai mult timp liber pentru viata personala, mai multe companii, organizatii si grupari politice si-au exprimat sprijinul pentru (si chiar au experimentat) saptamana de lucru de patru zile sau un program zilnic mai scurt.
Citeste si:
Ziua de lucru de sase ore: Care sunt rezultatele experimentelor din Suedia
Argumentand ca „nu ne-am nascut doar ca sa muncim pana la groapa”, un senator PNL a propus adoptarea unei astfel de masuri si in Romania, plusand cu o zi libera suplimentara de ziua de nastere a angajatului.
Citeste si:
Doar patru zile de munca pe saptamana – chiar e o idee buna?
La Perpetual Guardian, oamenii au valorificat ziua libera primita in plus si s-au intors la serviciu cu mai multa energie, spune Christine Brotherton, sefa de personal.
Pe de alta parte, „unii oameni nu realizeaza ca daca au trei zile libere, cele patru pe care le petrec la birou trebuie sa fie foarte productive”, precizeaza Brotherton.
Datele furnizate de experiment vor fi analizate de cercetatori de la doua universitati importante din Noua Zeelanda inainte de a fi luata o decizie cu privire la extinderea lui, afirma Andrew Barnes, CEO-ul companiei.
Potrivit lui Barnes, pentru unii angajati a fost stresant faptul ca au avut la dispozitie mai putin timp pentru a-si indeplini sarcinile, insa predominante au fost atitudinile pozitive,… citeste mai departe despre „Ce s-a intamplat dupa ce o companie a decis sa experimenteze saptamana de lucru de patru zile” pe Ziare.com
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.