Persoanele fizice nu pot produce momentan energie electrica, intrucat Ministerul Finantelor nu stie cum sa impoziteze aceasta activitate, iar situatia este efectiv ridicola, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Anton Anton, intr-o conferinta pe tema contorizarii inteligente a electricitatii, organizata de Banca Mondiala.
In deschiderea conferintei, ministrul a relatat cum, in urma cu 13-14 ani, un prieten al sau, dezvoltator imobiliar, dorea sa instaleze contoare inteligente in locuintele pe care le construia, insa nu doar la electricitate, ci si la caldura si apa calda.
Anton a vrut astfel sa arate ca existau solutii pentru citirea de la distanta a consumului inca de atunci, insa nici acum, in Romania, consumatorii nu beneficiaza de aceste tehnologii.
„Intre timp, am ajuns la energie electrica produsa individual si nu numai ca putem sa discutam, dar exista presiuni care se exercita asupra colegilor mei din minister de a autoriza asa ceva. Exista presiuni care se exercita asupra ANRE de a rezolva problema legislativa.
Stand de vorba si analizand situatia, am ajuns la concluzia ca noi, din punct de vedere legislativ, ne-am incadra, adica exista lege, lucrurile nu se impiedica din punct de vedere legislativ. Unde ne impiedicam este ridicol: ne impiedicam in TVA. Adica nu stim cum sa incasam sau cum sa platim. Adica ne impiedicam intr-o chestie de finante, birocratica”, a explicat Anton.
Potrivit acestuia, Ministerul Energiei si ANRE se afla in discutii cu Finantele pentru a debloca situatia.
„Situatia este efectiv ridicola. Si de ce spun ca este ridicola? Pentru ca toata lumea vine si spune ca este nevoie de smart grid (retea inteligenta – n.red.). Ce inseamna smart grid? Inseamna ca utilizatorul este constient fie sa consume mai putin, fie sa introduca in sistem o energie pe care o produce el in mod suplimentar, sa-si compenseze de exemplu vara, printr-o productie mai mare de energie, consumul de iarna, acestea sunt elemente de smart grid.
Toate acestea trebuie facute si se pot face numai cu contoare inteligente. Deci daca nu avem contoare inteligente, vorbim degeaba. Nu putem vorbi de o modernizare, de o echilibrare a productiei si consumului de energie fara ca aceasta contorizare inteligenta sa existe”, a adaugat ministrul.
Anton a mai spus ca exista foarte multe state europene care au implementat astfel de solutii, iar Romania ar trebui sa urmeze aceste modele si sa nu repete greselile lor.
„Ministerul de Finante nu este a …citeste mai departe despre „Ministrul Energiei: E ridicol ca Ministerul Finantelor nu stie cum sa impoziteze producatorii individuali de electricitate” pe Ziare.com
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.