Conferinta presedintilor din Parlamentul European a amanat, joi, votul pe rezolutia care priveste situatia din Romania pana in luna noiembrie.
Initial, votul era programat sa aiba loc in a doua plenara a PE de la finalul lunii octombrie.
Parlamentul European va dezbate in plen, pe 3 octombrie, o rezolutie privind respectarea statului de drept in Romania, sedinta la care a fost invitata sa mearga si Viorica Dancila.
Votul pe aceasta rezolutie urma sa se dea in a doua plenara de luna viitoare, insa la sedinta de azi a presedintilor din PE, la care participa liderii de grup ai partidelor europene, alaturi de presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, s-a luat decizia de amanare.
Cel care s-a opus unui vot in a doua plenara din octombrie a fost Manfred Weber (liderul de grup al PPE), care a propus in schimb sa se dea votul fie chiar odata cu dezbaterea, pe 3 octombrie, fie in luna noiembrie. S-a optat pentru o amanare pana in noiembrie.
Amintim ca, marti si miercuri, premierul Dancila s-a aflat la Bruxelles, intr-un soi de turneu de lobby, ocazie cu care a avut numeroase intalniri cu toate grupurile parlamentare din PE.
Iata gafele facute si concluziile intalnirilor:
Cum a fugit Dancila de un jurnalist Euronews pe holurile Parlamentului European (Video)(Audio) Dancila, o noua gafa la Bruxelles: Femeia jandarm a fost batuta cu bestialitate de protestantiViorica Dancila se lauda la Bruxelles: Am prezentat situatia reala din Romania, unde Guvernul e atasat de valorile europeneLiderul popularilor europeni din PE spune ce a trecut Dancila sub tacere. Ce risca Romania din cauza Guvernului (Video)Dragnea e multumit de prestatia Vioricai Dancila la Bruxelles: Au inteles toti ca in Romania adevarul e altul …citeste mai departe despre „Parlamentul European amana votul pe rezolutia care priveste Romania pana in noiembrie” pe Ziare.com
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.