Dezvăluiri incendiare făcute de Țuțuianu. Cine e personajul care a făcut înregistrările. S-au folosit dispozitive de ascultare de ultimă generație

Comitetul Executiv al PSD a votat luni pentru excluderea din partid a lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, iar aceştia au anunţat că vor contesta decizia. 

Adrian Ţuţuianu a declarat că aceasta este o greşeală majoră, în timp ce Marian Neacşu a spus că i se pare o „execuţie publică”. Adrian Ţuţuianu a spus la Digi24 că înregistrările şedinţelor au fost făcute cu tehnică de ultimă generaţie. „Nu au fost înregistrări cu telefonul, toţi am predat telefoanele la intrarea în sală”.

„Înregistrările au fost făcute sub coordonarea lui Codrin Ştefănescu. Lângă el a venit un fost deputat PP-DD trecut meteoric prin PSD Dâmboviţa în vremea lui Victor Ponta – Radu Popa, un personaj toxic cu care nu am putut avea niciun fel de relaţii cordiale, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, ofiţer de securitate Oprea şi, probabil, unul din colegi – nu ne iubeşte toată lumea din organizaţia Dâmboviţa – care a fost cablat cu tehnica de ultima generaţie.


Nu au fost înregistrări cu telefonul, toţi am predat telefoanele la intrarea în sală, aşa ne-am obişnuit să lucrăm. Când am afirmat cu nume şi prenume ştiu foarte bine ce s-a întamplat în judeţul Dâmboviţa. Am colectat informaţii de la toată lumea”, a spus Ţuţuianu. 

SURSA: digi24.ro

Pagina 1 din 1

Alte articole

Sursa: https://www.capital.ro/dezvaluiri-incendiare-facute-de-tutuianu-cine-e-personajul-care.html

Panzaru Medeea

Panzaru Medeea

Eu sunt Medeea Panzaru, am 36 de ani si am absolvit Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Economie Generala. Lucrez ca jurnalist economic si imi place sa analizez date, sa explic concepte complexe intr-un limbaj accesibil si sa aduc in fata publicului informatii clare despre piata, investitii si politici economice. Am colaborat cu reviste si ziare nationale, dar si cu posturi de televiziune unde am realizat analize financiare.

In viata de zi cu zi, ador sa citesc rapoarte economice internationale, sa particip la conferinte de profil si sa calatoresc pentru a intelege direct realitatile economice din alte tari. Imi place sa practic jogging, sa gatesc retete simple si sanatoase si sa ascult muzica jazz. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi ofera echilibrul de care am nevoie intr-un domeniu atat de solicitant.

Articole: 1439