Acasa Diverse Ajutor de stat pentru transportatori, în vederea restituirii diferenţei de acciză la motorină

Ajutor de stat pentru transportatori, în vederea restituirii diferenţei de acciză la motorină

Autor: admin

Memorandumul a fost luat în discuţie la propunerea Ministerului Finanţelor. „Se referă acest memorandum la instituirea unei scheme de ajutor de stat care prevede sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum şi transport de persoane regulat sau ocazional, exclusiv transportul local public de persoane. Prin această schemă de ajutor de stat se restituie sumele reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorină utilizate drept combustibil pentru motor, de la bugetul de stat, în baza unor decizii de aprobare a cererii de restituire a accizei”, a declarat Nelu Barbu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că bugetul total maxim estimat al schemei este de 60 de milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării. 

„Numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate este de 1500. Durata de valabilitate este până-n 2020, adică se vor emite decizii de aprobare a cererilor de restituire în perioada 2018-2020, perioada în care se vor efectua plăţile fiind aceeaşi. Condiţiile şi procedura de acordare a ajutorului de stat către operatorii economici se stabilesc ulterior prin hotărârea Guvernului, venită de la Ministerul Transporturilor. Înţeleg că este deja pe circuitul de avizare, aşadar ar trebui emisă cât de curând şi, sigur, propusă Guvernului spre adoptare”, a spus Nelu Barbu. Agerpres

Alte articole

Pagina 1 din 1

Sursa: http://www.capital.ro/ajutor-de-stat-pentru-transportatori-in-vederea-restituirii-dife.html

Articole relevante