Andrew Noble, noul ambasador al Marii Britanii la Bucuresti, a vorbit la conferinta de presa tinuta marti despre securitatea din Marea Neagra, „o preocupare”, si s-a aratat increzator ca NATO va ajunge la o intelegere cu Rusia.
Ambasadorul, care va vizita miercuri baza Mihail Kogalniceanu, a afirmat: „Securitatea din Marea Neagra este o preocupare. Avem multi aliati in Marea Neagra, este o regiune unde NATO este prezenta, dar avem si niste provocari. Nu vreau sa le descriu, pentru ca le stiti. Rolul colegilor mei in siguranta Romaniei si a teritoriului NATO este unul important. Avem aceste provocari si in Marea Nordului, la noi, chiar daca suntem putin mai in vestul continentului”.
Relatiile de intelegere cu Rusia au fost o preocupare foarte mult timp, a mai spus el. „Cred ca trebuie sa discutam cu colegii nostri rusi, sa gasim un fel de cooperare care accepta ca nici unul, nici altul nu reprezinta un pericol. Nu exista niciun sens in care Romania si NATO sunt o amenintare pentru Rusia”.
„Rusia este o tara inteligenta, cu mare experienta si cred ca vom ajunge la o solutie, dar nu pot sa spun cand”, a afirmat el.
Principala sarcina: Discutiile privind Brexit
De asemenea, ambasadorul britanic a mai spus ca principala sarcina din mandatul sau este sa discute cu Guvernul roman detaliile relatiei dupa Brexit.
„Am ca principala sarcina sa discut cu Guvernul roman care vor fi detaliile cele mai potrivite pentru noua relatie dintre Romania si Marea Britanie”, a explicat el. „Cum a spus domnul Melescanu, pregatim, lucram cu Guvernul roman pentru un nou parteneriat strategic intre Marea Britanie si Romania. Avem deja unul, dar trebuie imbunatatit si modernizat. Trebuie sa raspunda provocarilor unei noi Europe si ma refer la Brexit”.
Ambele guverne lucreaza pentru succes. „Avem o baza foarte buna, avem perspective concrete, nu inteleg de ce nu ar fi un succes. Nu sunt ingrijorat, am mare incredere in posibilitatile dintre tarile noastre”.
Brexit-ul nu poate fi un eveniment care sa aiba un efect negativ asupra intereselor romanesti, britanice si europene, a mai spus ambasadorul. „Nu a fost scopul celor au vrut un Brexit si nici nu este in interesul guvernelor noastre. Comisia duce negocierile, insa este foarte important ca guvernele noastre sa discute. Nu dorim ca iesirea Marii Britanii din UE sa insemne o cooperare mai redusa”.
Legat de provocarile cu care se vor confrunta romanii din Marea Britanie, Noble a spus: „Nu cred ca au motive de i …citeste mai departe despre „Ambasadorul britanic la Bucuresti: Nu exista niciun sens in care Romania si NATO sunt o amenintare pentru Rusia” pe Ziare.com
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.