Ce urmări poate avea în Europa atacul din Siria

Expertul susţine că această acţiune a celor trei state va implica inevitabil şi restul Uniunii Europene, chiar dacă nu toate statele vor participa activ la eventuale măsuri militare ulterioare.

„Italia, ţara care are relaţii bune cu Rusia, a anunţat că sprijină logistic operaţiunile militare ale celor trei state. Multe state europene vor adopta această poziţie. Aici interesul e comun”, spune Iulian Fota.

„E întrebarea de un milion de puncte: ce vor face Rusia şi Iranul. În funcţie de reacţia lor, vom şti dacă în continuare suntem într-o relaţie de pace sau brusc am intrat într-o perioadă foarte fierbinte, poate de confruntare militară între mari puteri.

Situaţia este extrem de delicată, de complicată. Suntem într-un punct de referinţă al relaţiilor internaţionale din ultimii ani. În relaţiile internaţionale, scenariul cel mai delicat e cel al folosirii de forţe militare. Sunt consecinţe multiple pe plan politic, economic şi umanitar. E clar că aceste operaţiuni militare internaţionale vor avea consecinţe. Unele le putem bănui de pe acum. Alte consecinţe, de ordin politic, strategic le vom şti mai bine în funcţie dereacţia Rusiei. Este un avertisment pentru Rusia, dar e un atac doar la adresa Siriei.


Apar doar obiective legate de programul chimic al Siriei. N-am văzut informaţii care să arate că s-ar fi lovit aeroporturi sau baze militare siriene. Asta îmi spune că americanii au vrut un atac mai amplu decât acum un an, dar limitat şi au vrut să dea un mesaj strategic doar Siriei. Rusiei i s-a dat un mesaj politic clar.

Aliaţii sunt foarte iritaţi de tot ce a făcut Rusia în relaţiile internaţionale în ultimii ani. Această bucată importantă din Occident pune piciorul în prag în relaţiile cu Moscova.

De la 11 septembrie, Occidentul a fost preocupat nu doar de problematica terorismului, dar şi de vulnerabilitatea sa în faţa unui atac cu arme de distrugere în masă. Occidentul e foarte atent la orice utilizare a unei astfel de arme. Această intervenţie în comun a celor trei state e cu dublu scop. Să spună întregii lumi: Nu tolerăm utilizarea armei chimice. Celălalt mesaj important e către Moscova: că e momentul ca Rusia să îşi revizuiască atitudinea sau va avea de înfruntat un Occident mult mai ostil şi hotărât să se opună Rusiei.


Americanii, britanicii şi francezii au încercat o soluţie diplomatică. Ruşii nu au vrut-o. În Uniunea Europeană, foarte multe ţări nu vor participa, dar vor sprijini aceste acţiuni. De exemplu, Italia, ţara cu relaţii foarte bune cu Rusia, a anunţat că sprijină logistic operaţiunile militare ale celor trei state.

Multe state europene vor adopta această poziţie. Aici interesul e comun.”, a declarat Iulian Fota.

Alte articole

Pagina 1 din 1

Sursa: http://www.capital.ro/ce-urmari-poate-avea-in-europa-atacul-din-siria.html

Capatana Dorina

Capatana Dorina

Numele meu este Dorina Capatana, am 46 de ani si am absolvit Facultatea de Relatii Economice Internationale, urmand apoi un master si un doctorat in politici economice globale. Lucrez ca expert in politici economice internationale si analizez impactul deciziilor macroeconomice asupra pietelor si asupra relatiilor dintre state. Am participat la conferinte internationale si am publicat articole de specialitate, dorindu-mi sa contribui la o mai buna intelegere a mecanismelor care guverneaza economia mondiala.

In viata personala, imi place sa citesc carti de geopolitica si istorie economica, sa calatoresc in tari cu culturi diverse si sa particip la dezbateri academice. Muzica clasica si teatrul imi aduc inspiratie, iar gradinaritul imi ofera liniste si echilibru. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni ramane pentru mine cea mai importanta ancora in mijlocul unei cariere solicitante.

Articole: 571