FMI: Economia Romaniei da semne de supraincalzire

Economia Romaniei arata semne de supraincalzire, existand riscul ca actuala traiectorie politica sa sporeasca volatilitatea macroeconomica, sa submineze capacitatea de a rezista la socurile adverse si, in cele din urma, sa incetineasca convergenta spre tarile avansate din UE, se arata in documentul publicat miercuri de Fondul Monetar International (FMI) la sfarsitul consultarilor cu Romania in baza Articolului IV.

Romania a inregistrat o crestere economica solida in 2017, cu un nivel scazut record al somajului si o imbunatatire a sectorului financiar.

Consumul privat, stimulat de masurile de relaxare fiscala si majorarea salariilor, a condus avansul economiei, in timp ce investitiile sunt in intarziere, iar reformele structurale incetinesc, se arata in raportul FMI.

Investitiile in sectorul public ca procent din PIB au scazut semnificativ, pe fondul absorbtiei reduse a fondurilor europene. Deficitul guvernamental si cel de cont curent s-au adancit, la 2,8% din PIB si, respectiv, 3,4% din PIB in 2017.

Reflatia isi intensifica ritmul. Desi tinta de inflatie a BNR a fost indeplinita in 2017, inflatia globala a urcat din ianuarie peste partea superioara a intervalului tinta al BNR, ajungand la 5,2% (in ritm anual) in aprilie 2018.

Romania ar urma sa inregistreze o crestere economica de 5% in 2018 – condusa de continuarea masurilor de stimulare a consumului privat in urma relaxarii fiscale – care va fi insotita de adancirea deficitului de cont curent si de un nivel ridicat al inflatiei, chiar daca politica monetara se inaspreste.

Avansul economiei ar urma sa se modereze la 3% pe termen mediu deoarece efectele tranzitorii ale masurilor de stimulare se atenueaza, iar intarzierea investitiilor si lipsa progreselor sustinute in reformele structurale vor constrange potentiala crestere pe termen mediu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: http://www.business24.ro/macroeconomie/crestere-economica/fmi-economia-romaniei-da-semne-de-supraincalzire-1595235

Capatana Dorina

Capatana Dorina

Numele meu este Dorina Capatana, am 46 de ani si am absolvit Facultatea de Relatii Economice Internationale, urmand apoi un master si un doctorat in politici economice globale. Lucrez ca expert in politici economice internationale si analizez impactul deciziilor macroeconomice asupra pietelor si asupra relatiilor dintre state. Am participat la conferinte internationale si am publicat articole de specialitate, dorindu-mi sa contribui la o mai buna intelegere a mecanismelor care guverneaza economia mondiala.

In viata personala, imi place sa citesc carti de geopolitica si istorie economica, sa calatoresc in tari cu culturi diverse si sa particip la dezbateri academice. Muzica clasica si teatrul imi aduc inspiratie, iar gradinaritul imi ofera liniste si echilibru. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni ramane pentru mine cea mai importanta ancora in mijlocul unei cariere solicitante.

Articole: 695