Acasa Actualitate GALA CAPITAL pentru Excelența în Management: PREMII SPECIALE

GALA CAPITAL pentru Excelența în Management: PREMII SPECIALE

Autor: admin

Premiul special acordat pentru pentru educaţie financiară, a fost câştigat de Melania Hăncilă, secretar general ALB România. Cu o experienţă profesională de peste 15 ani în sectorul financiar şi al consultanţei de management, Melania este vocea asociaţiei societăţilor financiare ALB România din martie 2016. În ultima perioadă, sectorul se confruntă cu atacuri populiste fără precedent, astfel, proiectele de educaţie financiară ale asociaţiei se dovedesc esenţiale consumatorilor.

„Benjamin Franklin afirma în secolul al XVIII-lea că investiţia în educaţie oferă cel mai bun randament. Iată că această afirmaţie este de mare actualitate şi astăzi. Indiferent de perioada economică pe care o traversează o ţară, fie că este de avânt economic sau de criză, investind în educaţie putem doar să câştigăm. Trebuie să continuăm să facem eforturi ăentru a îmbunătăţi educaţia financiară în România, fiind atât de necesară, în condiţiile în care educaţia financiară în România continuă să se situeze pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Împreună cu celelalte asociaţii din industria financiară, am lansat anul acesta primul manual de educaţie financiară adresat utilizatorilor de servicii financiare, precum şi o platformă  de educaţie financiară”, a declarat Melania Hăncilă la înmânarea premiului.

 

Premiul special pentru investiţii a fost câştigat de Tal Lahav, director general SIXT Group România. Pe lângă rezultatele financiare de excepţie obţinute de SIXT Group România, compania reuşeşte să ofere clienţilor soluţii personalizate, inovatoare şi flexibile. În acest an, compania vizează o creştere de 20% a flotei administrate în sistem rent-a-car şi leasing operaţional şi are un buget de investiţii de peste 20 de milioane de euro.


„Există o poveste despre o familie foarte săracă ce trăia într-o casă mică, sărăcăcioasă, nu aveau prea mulţi bani, abia reuşeau să se întreţină. Într-o zi, un om inteligent a venit la ei şi i-a întrebat cum trăiesc, cum supravieţuiesc în condiţiile acelea precare? Tatăl familiei i-a spus că viaţa nu este întotdeauna uşoară, dar că au o vacă, iar vaca le oferă lapte. Ei folosesc laptele pentru a produce iaurt şi brânză. Tatăl a mai spus că este eficient pentru copii şi că reuşeşte să mai facă puţini bani din ceea ce le rămâne. Tipul inteligent a părăsit familia, s-a dus la un grup de copii mai năzdrăvani ai comunităţii şi le-a spus că le va da câţiva dolari dacă vor merge şi vor aruncă vaca de pe o stâncă a dealului. Unul dintre copii a luat banii şi a aruncat vaca. Mulţi ani după aceea, băiatul care a aruncat vaca avea amintrea pe conştiinţă şi s-a întors la acea familie pentru a-şi cere scuze. A văzut un conac, a văzut bogăţie. Tânărul l-a întrebat pe tatăl familiei ce s-a întâmplat, în timp ce îşi amintea de casa veche şi săracă. Tatăl i-a spus povestea care s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă când a pierdut vaca. I-a povestit cum nu a avut de ales decât să înceapă o afacere. Din ziua aceea, au muncit din greu şi au obţinut atât de multe rezultate minunate. În acea zi, tânărul a învăţat lecţia pentru a nu lăsa vacile din vieţile noastre să dispară înainte ca noi să luăm măsuri”, a declarat Tal Lahav la înmânarea premiului.

 

Alte articole

Pagina 1 din 2

Sursa: http://www.capital.ro/gala-capital-pentru-excelenta-in-management-premii-speciale.html

Articole relevante