Acasa Diverse Indicele principal al bursei, la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani

Indicele principal al bursei, la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani

Autor: admin

Astfel, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 companii, a urcat cu 0,93% peste valoarea de închidere de miercuri. 

Acţiunile OMV Petrom, Conpet şi BRD creşteau, după-amiază, cel mai mult dintre companiile din cadrul indicelui BET, cu 1,69%, 1,62% şi, respectiv, cu 1,46%. 

Valoarea totală a schimburilor realizate în cursul zilei de joi, până la orele 15:00, pe Bursa de Valori Bucureşti s-a situat la 18,5 milioane lei (3,98 milioane euro), cea mai mare parte fiind realizată cu acţiuni. Cele mai tranzacţionate companii erau Banca Transilvania, OMV Petrom şi Electrica. 

De asemenea, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 28,5% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la peste 3,51 miliarde lei, reiese din datele operatorului pieţei de capital. 

În martie, primul loc în topul celor mai tranzacţionate companii este ocupat de Banca Transilvania, cu peste 219,4 milioane lei, urmat de Fondul Proprietatea, cu 145,4 milioane lei, şi de Romgaz, cu peste 119,3 milioane lei. Locurile patru şi cinci sunt ocupate de BRD şi SIF5 Oltenia, cu 114,7 milioane lei, şi, respectiv, 77,1 milioane lei. 

Cea mai mare creştere a preţului la acţiuni a fost la Condmag, de 120,47%, Alumil Rom Industry, de 37,04%, şi UAMT, de 13,33%. 

În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, valoarea tranzacţiilor a urcat cu 18,2%, la peste 42 de milioane de lei, în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2017. 

Cele mai tranzacţionate companii, în martie, erau Deutsche Bank, cu 4,44 milioane de lei, Macofil, cu 1,33 milioane de lei, şi Unirea Shopping Center, cu 0,7 milioane de lei. 

În ceea ce priveşte valoarea preţului la acţiuni, cea mai mare creştere este deţinută de Napochim, cu 2.420%, Laminorul, cu 700%, şi Mobam, plus 635,29%. 

Alte articole

Pagina 1 din 2

Sursa: http://www.capital.ro/indicele-principal-al-bursei-la-cel-mai-ridicat-nivel-din-ultimi.html

Articole relevante