Reprezentanţii Otokar, câştigătorul licitaţiei pentru autobuze în Capitală: Suntem încrezători că CNSC ne va da o soluţie favorabilă, avem cea mai bună ofertă calitate-preţ. Vrem să participăm şi la alte licitaţii în România

”Am fost surprinşi de aceste contestaţii, nu înţelegem de ce au contestat licitaţia, motivele lor sunt nefondate. Suntem însă încrezători că personalul Primăriei, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi instanţele de judecată vor lua deciziile în conformitate cu legile şi documentele furnizate, o soluţie corectă, favorabilă nouă. Suntem foarte optimişti că decizia va fi aceeaşi, deoarece este rezultatul unui proces de evaluare lung şi serios. Am trimis mii de pagini de documente tehnice pe tot parcursul procesului. Estimăm că în circa 3-4 săptămâni vor oferi soluţia finală”, a declarat într-un interviu pentru News.ro Denis Toublanc, director de marketing al Otokar în Europa, transmite News.ro.

Primăria Bucureşti a atribuit în februarie firmei Otokar Europe contractul de achiziţie a 400 de autobuze noi pentru Capitală, cu o garanţie de opt ani. Valoarea contractului, dacă va fi semnat, este de 100 de milioane de euro şi include şi partea de servicii. Rezultatul licitaţiei a fost însă contestat de ceilalţi concurenţi, Mercedes – Benz România şi turcii de la Karsan.

”Argumentele sunt neîntemeiate şi am fost dezamăgiţi să descoperim în mass-media argumentele lor false, chiar înainte ca rezultatul licitaţiei să ne fie comunicat. În ansamblu, oferta noastră respectă atât cerinţele prevăzute în documentaţia de licitaţie, cât şi necesităţile cetăţenilor Capitalei. Totuşi, nu comentăm dreptul legal al unui ofertant de a contesta un rezultat al licitaţiei, chiar dacă rezultatele nu sunt conforme cu realitatea. Otokar va avea un garaj de service cu sediul în Bucureşti, care poate respecta 100% documentaţia de licitaţie, inclusiv licenţa solicitată de carnetul de licitaţie şi reglementările internaţionale relevante”, a precizat Toublanc.

El spune că Otokar s-a angajat să efectueze operaţiunile post-vânzare pentru a atinge o disponibilitate a serviciilor pentru cel puţin 95% din autobuze.

”Practic, fiecare autobuz trebuie să fie disponibil din punct de vedere tehnic cel puţin 347 de zile pe an din 365. Oferta noastră, aşa cum am afirmat, este conformă 100% cu documentaţia de licitaţie şi cu dimensiunile solicitate. Nu ne aşteptăm la surprise din partea autorităţilor române”, a punctat reprezentantul Otokar Europe.

Reprezentantul Otokar Europe afirmă că societatea a avut cea mai bună ofertă raport calitate-preţ.

Alte articole

Pagina 1 din 2

Sursa: http://www.capital.ro/reprezentantii-otokar-castigatorul-licitatiei-pentru-autobuze-in.html

Panzaru Medeea

Panzaru Medeea

Eu sunt Medeea Panzaru, am 36 de ani si am absolvit Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Economie Generala. Lucrez ca jurnalist economic si imi place sa analizez date, sa explic concepte complexe intr-un limbaj accesibil si sa aduc in fata publicului informatii clare despre piata, investitii si politici economice. Am colaborat cu reviste si ziare nationale, dar si cu posturi de televiziune unde am realizat analize financiare.

In viata de zi cu zi, ador sa citesc rapoarte economice internationale, sa particip la conferinte de profil si sa calatoresc pentru a intelege direct realitatile economice din alte tari. Imi place sa practic jogging, sa gatesc retete simple si sanatoase si sa ascult muzica jazz. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi ofera echilibrul de care am nevoie intr-un domeniu atat de solicitant.

Articole: 1439