România, Germania, Franța, Italia, Ungaria, și Marea Britanie, în procedură de infringement

Conform Ministerului mediului, în cazul ţării noastre, este vorba despre procedura de infringement pentru depăşirea valorilor limită pentru indicatorul particule în suspensie – PM10, în aglomerarea urbană Bucureşti, declanşată în anul 2009.

În toate situaţiile de depăşire a valorilor-limită stabilite prin legislaţia UE privind calitatea aerului, statele membre trebuie să adopte planuri privind calitatea aerului înconjurător şi să se asigure că aceste planuri stabilesc măsuri corespunzătoare în aşa fel încât perioada de depăşire să fie cât mai scurtă posibil.

Ministerul menţioanează că au avut loc întâlniri directe cu primarii celor trei aglomerări urbane pentru care CE declanşase procedurile de infringement, în vederea urgentării  adoptării planurilor privind calitatea aerului, precum şi cu autorităţi locale şi poluatori din alte aglomerări şi a avut trei întrevederi cu comisarul european Karmenu Vella, pe această temă.


De asemenea, în vederea reducerii impactului traficului rutier asupra calităţii aerului, Ministerul Mediului a continuat Programele RABLA şi RABLA PLUS, alocând sume consistente, în special pentru RABLA PLUS, urmând a promova, în acelaşi scop, şi alte programe (autovehicule electrice pentru transport în comun şi de facilitare a transferului unui segment al transportului de marfă de pe şosele pe calea ferată etc.)

„În ceea ce priveşte aglomerarea urbană Bucureşti, autoritatea publică locală a realizat, conform graficului convenit cu primarul general al Capitalei, toate demersurile necesare, reuşind să finalizeze Planul integrat de calitate a aerului în termenul anunţat, astfel încât acesta va putea fi aprobat până la sfârşitul lunii iulie, aşa cum şi-a asumat Primăria Generală a municipiului Bucureşti şi cum am informat Comisia Europeană”, menţionează oficialii Ministerului Mediului.


„Deşi procedura de deferire a fost declanşată de către Comisia Europeană, avem convingerea că, odată cu aprobarea, la termenul asumat, a Planului integrat de calitate a aerului de către Consiliul General al Capitalei şi punerea sa imediată în aplicare, România va avea câştig de cauză”, conchide Ministerul Mediului.

Alte articole

Pagina 1 din 1

Sursa: http://www.capital.ro/romania-germania-franta-italia-ungaria-lsi-marea-britanie-i.html

Capatana Dorina

Capatana Dorina

Numele meu este Dorina Capatana, am 46 de ani si am absolvit Facultatea de Relatii Economice Internationale, urmand apoi un master si un doctorat in politici economice globale. Lucrez ca expert in politici economice internationale si analizez impactul deciziilor macroeconomice asupra pietelor si asupra relatiilor dintre state. Am participat la conferinte internationale si am publicat articole de specialitate, dorindu-mi sa contribui la o mai buna intelegere a mecanismelor care guverneaza economia mondiala.

In viata personala, imi place sa citesc carti de geopolitica si istorie economica, sa calatoresc in tari cu culturi diverse si sa particip la dezbateri academice. Muzica clasica si teatrul imi aduc inspiratie, iar gradinaritul imi ofera liniste si echilibru. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni ramane pentru mine cea mai importanta ancora in mijlocul unei cariere solicitante.

Articole: 736