Sindicatele s-au întâlnit joi seară cu premierul, ministrul Muncii, şi cel de Finanţe şi au cerut, printre altele, ca noul proiect să le dea posibilitatea angajaţilor care nu au contribuit cel puţin 15 ani la pensie să îşi poată cumpăra diferenţa de ani, aşa cum se întâmplă în prezent. Iar salariul minim ar urma să ajungă anul viitor la 2050 de lei, scrie ProTV.
n condiţiile în care mai multe prevederi din proiectul Legii Pensiilor se referă la salariul minim pe economie, acesta ar urma să crească anul viitor la 2050 RON, urmând să ajungă la 2500 de lei până în 2022, spun liderii marilor sindicate, în urma discuţiei cu membrii Executivului.
Guvernul ar fi promis şi că va schimba câteva articole din proiectul Legii Pensiilor, aflat în ultima lună în dezbatere publică. Una dintre modificări le-ar permite celor care nu au contribuit suficient la pensie să plătească anii diferenţa.
Bogdan Hossu, Cartel Alfa: “Olguţa a recunoscut că problema penalizării salariatului este incorectă. O vor rezolva introducând că este penală stoparea la sursa nevărsata la buget.”
Nu vor suferi, în schimb, modificări articolele prin care se schimbă modalitatea de calcul a pensiilor, care vor fi mai mari şi cele care aduc şi alte avantaje. De exemplu, nu mai sunt penalizaţi cei care ies mai devreme la pensie, dar în anumite condiţii.
Bărbaţii vor putea ieşi mai devreme de 65 de ani la pensie şi femeile mai devreme de 63 dacă au 8 ani vechime peste stagiul complet de cotizare. Asta înseamnă că un bărbat ar fi trebuit să înceapă să lucreze de la 17 ani, ca să se poată pensiona la 60, de exemplu.
Alte articole
-
Dragnea ȘOCHEAZĂ! Ce rol are iubita sa, Irina, în conducerea …
-
Liviu Dragnea rupe tăcerea la Antena 3: cine i-a coordonat cu …
-
Dispozitivul care face minuni! Ce poate face pentru doar 369 …
-
Repetent sau premiant? Adevărul despre Klaus Iohannis! Cum s-a …
-
Wolfgang Schulz, BMW România: Ne aflăm în mijlocul celei mai …
-
Puțini știu acest lucru! Ce studii are la bază Andra și ce …
-
Dezvăluiri incendiare! Unde se afla Călin Popescu Tăriceanu …
-
Neașteptat! Concurează cu Mircea Badea! Ce salariu astronomic …
-
Alertă! Nou dosar penal pentru Viorica Dăncilă! Ce lege ar …
-
Ce solicitări de ajutoare de stat a primit Guvernul și câte …
-
Ne facem de râs într-un MEGA – PROIECT! Japonezii au trimis …
-
Surpriză uriașă! Ce facultate a absolvit Mircea Badea și ce …
-
Afacerea James Bond: Cât de mult costă de fapt un Agent 007!
-
Dacian Cioloş, dezvăluiri incendiare! Rolul SRI în problema …
-
Lovitură pentru Antena 1! Planurile care i-au fost date peste …
-
Ion Țiriac, afaceri neașteptate cu premierul Ungariei, Viktor …
-
La cine a fost repartizat dosarul lui Dragnea. Singura cale …
-
VIDEO/ Efect complet neașteptat! O americancă s-a spălat pe …
-
EXCLUSIV! Scandal monstru în PSD! Liderul din teritoriu care …
-
Secretul de 100 MILIOANE de euro al lui Cristi Borcea! Cine i-a …
-
Ion Țiriac, lovitură năucitoare pentru Gabriela Firea! Rolul …
-
Acesta este cel mai lung tunel din lume. A costat 11 mld. euro!
-
Capcanele din economie. În ce domenii se plătesc cel mai greu …
Sursa: https://www.capital.ro/veste-bomba-despre-pensii-olguta-a-recunoscut.html