Cum arată fiica „ținută la secret” a lui Ion Țiriac și cu ce se ocupă aceasta astăzi

Fiicele mai degrabă „ţinute la secret”, au rezultat din iubirea lui cu jurnalista de origine egipteană, Sophie Ayad. Cei doi s-au cunoscut în 1994, la München, pe vremea când afaceristul era stabilit în Germania şi unde coordona turneele de la Hanovra, Stuttgart şi Essen. Frumoasa brunetă lucra pentru revista Bunte la vremea aceea.

Ioana a fost crescută la Monte Carlo de mama sa, dar a fost adusă de Ion Țiriac la Bucureşti pentru a urma cursurile americane din Bucureşti. Aceasta şi-a dat aici bacalaureatul, iar ulterior a decis să urmeze profesia celei care i-a dat viaţă.

În prezent studiază Jurnalismul în SUA, iar omul care continuă să o inspire cel mai multe este chiar tatăl său, Ion Țiriac:  „La mulţi ani celui mai bun tată, pe care orice fată din lumea întreagă şi l-ar dori. Nu ţi-am spus niciodată asta, dar te iubesc până la lună şi înapoi. Nu există cuvinte pentru a descrie acest om. Mă inspiră din ce în ce mai mult cu fiecare zi”, a scris aceasta pe o reţea de socializare cu ocazia ultimei aniversări a părintelui său.


„Eu nu i-am dat foarte multe sfaturi, pentru că nu am fost prea mult pe acasă, dar cred că s-a uitat şi prin dreapta şi prin stânga şi sper că a luat numai lucruri bune, că de rele suntem sătui”, a declarat şi Ion Țiriac într-un interviu la Antena Stars, despre fiica sa, pe care nu a dorit niciodată să o expună media prea mult.

Pagina 1 din 1

Alte articole

Sursa: https://www.capital.ro/cum-arata-fiica-tinuta-la-secret-a-lui-ion-tiriac-1.html

Panzaru Medeea

Panzaru Medeea

Eu sunt Medeea Panzaru, am 36 de ani si am absolvit Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Economie Generala. Lucrez ca jurnalist economic si imi place sa analizez date, sa explic concepte complexe intr-un limbaj accesibil si sa aduc in fata publicului informatii clare despre piata, investitii si politici economice. Am colaborat cu reviste si ziare nationale, dar si cu posturi de televiziune unde am realizat analize financiare.

In viata de zi cu zi, ador sa citesc rapoarte economice internationale, sa particip la conferinte de profil si sa calatoresc pentru a intelege direct realitatile economice din alte tari. Imi place sa practic jogging, sa gatesc retete simple si sanatoase si sa ascult muzica jazz. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi ofera echilibrul de care am nevoie intr-un domeniu atat de solicitant.

Articole: 1427