”Romaero poate furniza tehnică miltară şi serviciile-suport (garanţie, mentenanţă, modernizări etc.) pe întreaga durată de viaţă a echipamentelor în cadrul unor programe de înzestrare ale Ministerului Apărării deja aprobate de Parlament. De asemenea, Romaero oferă în premieră posibilitatea de a fabrica în România majoritatea echipamentelor pentru unele programe necesare forţelor armate ale României şi unor state aliate din regiune, pentru care în ultimii peste zece ani nu au existat soluţie în ţara noastră: elicoptere militare multi-rol, vehicule 4×4, drone tactice şi strategice”, a declarat directorul general al companiei, Remus Vulpescu, pentru News.ro.
El precizează că în programele din ambele categorii, Romaero asigură reducerea cu 60-80% a cheltuielilor cu importurile, ceea ce, prin păstrarea în ţară a majorităţii banilor cheltuiţi de armată, ar fi un ajutor important în regenerarea veniturilor bugetare din care sunt finanţate cheltuielile de apărare.
”În contextul asigurării efective a veniturilor bugetare în cotă de peste 2% din PIB pentru apărare începând din 2017, Romaero – una dintre principalele întreprinderi publice din industria de apărare – şi-a propus să absoarbă fonduri de valoare mai ridicată decât în anii anteriori atât prin contracte/comenzi directe plasate de entităţi din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cât şi în cadrul programelor de cooperare industrială şi compensatorii subsecvente unor achiziţii de tehnică militară efectuate de statul român”, arată convocatorul Adunării Generale a Acţionarilor din 30 aprilie.
Romaero a estimat o pierdere de 25,94 milioane lei în 2018, o ameliorare cu 42% faţă de rezultatul bugetat pentru anul precedent. Totodată, având în vedere că pierderea înregistrată în 2017 a fost redusă la 28,31 milioane lei faţă de cea prevăzută prin buget, estimările pentru 2018 reprezintă o reducere a pierderilor cu 8% faţă de rezultatul negativ raportat anul trecut şi pierderi mai mici cu 57% faţă de rezultatul înregistrat în 2016, potrivit documentelor ce urmează a fi aprobate de acţionari.
De asemenea, societatea de stat estimează că ar putea ajunge pe profit anul viitor, cu un profit brut de 884.000 lei, urmând ca în 2020 să atingă un rezultat brut de circa 8 milioane lei.
Alte articole
-
Industria secretă din timpul regimului comunist. România era …
-
Cum a pierdut România un sistem de transport revoluționar. …
-
SUPLIMENT AUTO CAPITAL: McLaren Senna, Mercedes – Benz Clasa …
-
SUPLIMENT AUTO CAPITAL: Cupra Ateca, Škoda Fabia, smart EQ …
-
Berlinul critică reuniunea de la Ankara: „Un summit de război”
-
SUPLIMENT AUTO CAPITAL: Jaguar i-PACE, Jeep Wrangler, Kia Ceed, …
-
SUPLIMENT AUTO CAPITAL: Ferrari 488 Pista, Ford Ka+ Active, …
-
SUPLIMENT AUTO CAPITAL: Audi A6, Bentley Bentayga Hybrid, BMW …
-
Taxarea economiei digitale: Vine prea târziu sau prea devreme?
Sursa: http://www.capital.ro/romaero-vrea-sa-atraga-contracte-de-15-miliarde-euro-in-urmatori.html