Austria a adoptat legea ce revizuieste alocatiile copiilor straini. Ce se va intampla in cazul romanilor?

Parlamentul de la Viena a votat miercuri favorabil proiectul de lege in virtutea caruia alocatiile acordate copiilor lucratorilor straini care nu traiesc impreuna cu parintii lor in Austria vor fi ajustate in functie de costul vietii din tarile lor de origine, in cazul copiilor cu parinti romani aceasta masura implicand o diminuare a acestor ajutoare sociale.

Conform prevederilor aplicate pana in prezent, alocatiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale pot ajunge la suma de 233 de euro pe luna pentru un copil, suma pe care guvernul de la Viena o considera disproportionata in raport cu nivelul preturilor si al salariilor din unele tari vecine, informeaza AFP.

Prin urmare, conform noii legi, alocatia platita pentru un copil in varsta de trei ani va cobori la 97 de euro in cazul unui copil care traieste in Ungaria si la 85 de euro pentru un copil care traieste in Romania.

In schimb, aceste alocatii vor creste pentru copiii din tarile cu un cost al vietii mai ridicat, cum este exemplul Olandei, caz in care acest ajutor social va fi majorat cu 4,5%. Insa numai pentru aproximativ 10% din lista de tari anexata legii sunt prevazute astfel de cresteri.

Aceasta revizuire a ajutoarelor sociale este una dintre promisiunile electorale ale actualei coalitii guvernamentale formate din conservatori si extrema-dreapta.

Opozitia social-democrata, liberala si ecologista a criticat noua lege, invocand printre argumente si faptul ca ea ar risca sa afecteze activitatile de ingrijire a batranilor la domiciliu, desfasurate de circa 62.000 de persoane provenite in special din Romania si Slovacia, mai ales femei care isi lasa copiii in tarile lor de origine.

In replica, guvernul de la Viena mentioneaza ca, chiar si in conditiile acestei ajustari, in cazul copiilor ramasi in tarile cele mai sarace alocatiile ce le sunt acordate de guvernul austriac tot le vor depasi pe cele oferite de guvernele din respectivele tari.

Deja criticata si de Comisia Europeana, aceasta lege ar putea fi atacata la Curtea de Justitie a UE.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: http://www.business24.ro/international/austria/austria-a-adoptat-legea-ce-revizuieste-alocatiile-copiilor-straini-ce-se-va-intampla-in-cazul-romanilor-1598706

Capatana Dorina

Capatana Dorina

Numele meu este Dorina Capatana, am 46 de ani si am absolvit Facultatea de Relatii Economice Internationale, urmand apoi un master si un doctorat in politici economice globale. Lucrez ca expert in politici economice internationale si analizez impactul deciziilor macroeconomice asupra pietelor si asupra relatiilor dintre state. Am participat la conferinte internationale si am publicat articole de specialitate, dorindu-mi sa contribui la o mai buna intelegere a mecanismelor care guverneaza economia mondiala.

In viata personala, imi place sa citesc carti de geopolitica si istorie economica, sa calatoresc in tari cu culturi diverse si sa particip la dezbateri academice. Muzica clasica si teatrul imi aduc inspiratie, iar gradinaritul imi ofera liniste si echilibru. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni ramane pentru mine cea mai importanta ancora in mijlocul unei cariere solicitante.

Articole: 502