Jenny Paulson, fostă Zaharia, este cea mai bogată româncă din lume. Ea este soţia miliardarului american John Paulson. Nu se cunosc prea multe informaţii din timpul în care aceasta a trăit în România. Ea a renunţat la cetăţenia română atunci când a fost naturalizată în SUA, iar din anul 2000 este căsătorită cu John Paulson, miliardar care controlează compania Paulson & Co şi cu care are două fete, Giselle şi Danielle. Jenny Zaharia a fost asistenta personală a lui John, iar de când s-au căsătorit, apare rareori în public şi atunci la evenimente caritabile.
Donald Trump are legături de prietenie cu familia Paulson, iar românca noastră, Jenny Paulson, este cea care l-a convins pe actualul preşedinte al Americii să candideze. Jenny a fost pe lista scurtă pentru postul de amasador SUA la Bucureşti.
John Paulson, 62 de ani, are o avere estimată la 6,2 miliarde de dolari, conform revistei Forbes. Jenny locuieşte în New York unde familia deţine o casă impresionată în Upper East Side. Cumpărată în anul 2004 cu 14,7 milioane de dolari, această casă, construită în 1917, a fost iniţial un club privat. Dar, aceasta nu este singura locuinţă a celor doi. Paulson a mai cumpărat un apartament de două camere aproape de biroul său pe care a plătit 2,9 milioane de dolari în 2010. Acesta se află pe Fifth Avenue, unul dintre bulevardele celebre ale New Yorkului.
Alte articole
Sursa: http://www.capital.ro/cea-mai-bogata-romanca-sta-intr-o-casa-de-50-de-mil-de-dolari.html