Deutsche Bank recunoaste ca a transferat din greseala 28 de miliarde de euro

Deutsche Bank, cea mai mare banca comerciala din Germania, a recunoscut vineri ca a transferat din greseala 28 de miliarde de euro in cursul unei operatii de rutina, o suma mai mare decat intreaga sa valoare de piata.

Greseala a avut loc in data de 16 martie anul curent, cand Deutsche Bank a efectuat un transfer catre un cont apartinand Eurex, casa de clearing a Deutsche Boerse, a precizat un purtator de cuvant al bancii, transmite AFP.

Operatiunea trebuia sa implice transferul unei sume mult mai mici, a carei valoare exacta nu a fost dezvaluita, iar Deutsche Bank a subliniat ca eroarea a fost rapid identificata, fara a provoca pagube financiare.

Erorile contabile sunt frecvente, dar suma implicata in acest transfer gresit este una neobisnuita, depasind chiar capitalizarea de piata a Deutsche Bank, care in prezent se situeaza la aproximativ 24 miliarde de euro.

Acest incident, care a avut loc cu scurt timp inainte ca John Cryan sa fie inlaturat din postul de director general, ridica noi semne de intrebare cu privire la procedurile de gestionare si control ale riscurilor, intr-o perioada in care bancile se confrunta cu o supervizare crescuta din partea organismelor de reglementare.

In plus, eroarea este jenanta pentru Deutsche Bank, intr-un moment in care cea mai mare banca germana trece printr-o schimbare de lider dupa cel de al treilea an consecutiv incheiat cu pierderi.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: http://www.business24.ro/banci/banci-comerciale/deutsche-bank-a-transferat-din-greseala-28-de-miliarde-de-euro-1594118

Pascu Cerasela

Pascu Cerasela

Eu sunt Cerasela Pascu, am 38 de ani si am absolvit Facultatea de Economie, specializarea Finante-Banci. Lucrez ca analist financiar si sunt pasionata de modul in care cifrele si rapoartele pot oferi o imagine clara asupra sanatatii unei companii. Imi place sa interpretez date complexe si sa ofer recomandari care sustin deciziile strategice si investitionale. De-a lungul carierei am colaborat cu firme din diverse industrii, ceea ce mi-a oferit o perspectiva ampla asupra pietei.

In viata personala, imi place sa citesc carti de economie si leadership, sa particip la seminarii de specialitate si sa calatoresc pentru a intelege mai bine contextul economic global. Practic jogging pentru a-mi mentine energia, iar gatitul si serile petrecute cu prietenii imi aduc relaxare si bucurie. Muzica clasica si fotografia sunt alte pasiuni care completeaza echilibrul vietii mele.

Articole: 587