Fiecare familie își monitorizează constant finanțele, adoptând decizii raționale cu privire la gestionarea bugetului. Realizarea unui buget lunar în care sunt identificate cheltuielile ce trebuie efectuate reprezintă primul pas în procesul de economisire a banilor.
Oamenii economisesc cu diverse intenții: pentru educația copiilor, pentru o achiziție care necesită o sumă mai mare de bani, pentru călătorii sau diverse evenimente speciale din viața lor. În general, economiile vizează nevoi pe termen scurt, în schimb, pentru îndeplinirea anumitor obiective pe un termen mai lung, este nevoie în mod cert de investiții.
Investițiile, plan de salvare pe termen lung
Spre deosebire de comoditatea și siguranța unui cont de economii, o investiție implică timp, stres și o planificare minuțioasă. Însă, spre deosebire de un cont de economii, beneficiile financiare obținute în urma unor investiții pot fi mult mai satisfăcătoare.
Diferența dintre a investi și a economisi este una evidentă: economisirea implică direcționarea unei sume de bani cu un anumit scop, într-un depozit/cont de economii. Investițiile presupun direcționarea fondurile bănești către achiziția de imobile, terenuri, diverse echipamente, chiar și acțiuni sau obligațiuni.
Educația financiară îi îndeamnă pe oameni să economisească de la cele mai mici vârste. Experții financiari din întreaga lume îndeamnă populația să-și direcționeze cel puțin 10% din veniturile lunare în acest scop.
Avantajele economisirii sunt clare și vizează în principal o siguranță privind gestionarea unei situații prevăzute sau neprevăzute. Însă, în lipsa unor economii, oamenii pot obține rapid o sumă de bani pentru rezolvarea unor probleme financiare apelând la case de amanet. Spre exemplu, TEZAUR vine în sprijinul oamenilor cu împrumuturi rapide în baza unor garanții din aur și alte servicii de valorificare a aurului, adaptate nevoilor clienților.
Pot apărea unele situații în care să fii nevoit să apelezi la o rezervă de bani pentru:
- Diferite urgențe medicale;
- Achiziția unor bunuri;
- Diferite presiuni de ordin financiar.
Economiile aduc stabilitate financiară și îi învață pe oameni să cheltuiască rațional, dar și să adopte un stil de viață înclinat către un consum responsabil al resurselor.
Cum se ajunge la o stabilitate financiară?
Specialiștii afirmă că pentru a gestiona fondurile într-un mod eficient, este nevoie de găsirea unui echilibru între cheltuieli, economisire și investiții. Banii în numerar au avantajul că aduc siguranță și stabilitate financiară, astfel că depozitele și conturile de economii pot fi privite ca o soluție sigură la care se apelează în caz de situații deosebite.
Primul pas către o stabilitate financiară implică o evaluare transparentă a nevoilor oamenilor, astfel încât planificarea bugetului să se se alinieze stilului de viață abordat.