Fondurile de investitii au nevoie de un nou cadru legal, pentru a-si putea investi miliardele de euro in Romania

Industria fondurilor de investitii din Romania concentreaza peste 10 miliarde de euro, dar nu are inca un cadru legal, adaptat la momentul actual.

Actualele fonduri de investitii functioneaza in baza Regulamentului 15/2004, adoptat de fosta autoritate de reglementare a pietei de capital – CNVM – cu 3 ani inainte de integrarea Romaniei in UE.

De aceea, adoptarea unei noi Legi care sa transforme actualele fonduri in Fonduri de Investitii Alterntive (FIA) devine mai necesara ca oricand.

Un proiect al unei astfel de legi a fost discutat de un grup de lucru organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiara, inca din prima parte a anului 2016.

Adoptarea unor noi reglementari pentru FIA dau posibilitatea fondurilor de a investi sub supravegherea ASF in domenii cat mai variate. In acest fel, pot fi mobilizate in mod legal resurse financiare importante care vor contribui la cresterea economica prin investitii realizate in infrastructura, imobiliare, agricultura etc.

Aparitia unor noi tipuri de fonduri de investitii in piata financiara, aduce avantaje si investitorilor, care pot investi intr-un cadru organizat si supravegheat de ASF, in conditiile in care valoarea investitiilor (a unitatii de fond, a valorii activului net contabil este certificata de un tert independent-depozitarul).

Pe data de 12 iunie 2018, la Bucuresti, va avea loc o dezbatere pe aceasta tema, care va reuni parlamentari, investitori institutionali, administratori de fonduri, avocati si alti specialisti ai pietei financiare pentru a discuta despre viitorul fondurilor de investitii, oportunitatile pe care acestea le ofera economiei si investitorilor.

In urma Dezbaterii vor rezulta idei care vor face obiectul unor concluzii pe care Organizatia Profesionistilor din Piata de Capital (OPPC) le va transforma in propuneri pentru un proiect legislativ in domeniu.

„Este important ca Legea FIA sa permita functionarea unor fonduri aflate sub supravegherea ASF, care sa poata sa investeasca in cele mai variate domenii.

In plus, in prezent nu pot fi infiintate fonduri cu capital de risc, conform Regulamentului UE nr. 345/2013, care sunt destinate finantarii IMM-urilor si nici fonduri pentru antreprenoriat social, conform Regulamentului UE nr. 346/2013, care au ca obiectiv principal realizarea unui impact social pozitiv si nu obtinerea de profituri.

Este necesar cu atat mai mult un imbold dat fondurilor romanesti de investitii printr-o legislatie adecvata, pentru ca acestea sa devina o componenta din ce in ce mai importanta a pietei de capital din Romania”, a precizat Cristian Dutescu, Presedinte OPPC, organizatorul Dezbaterii.

La Dezbatere au confirmat pana acum participarea: Robert Cazanciuc, Presedinte, Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari, Senatul Romaniei, Florin Citu, Senator, Daniel Fenechiu, Vicepresedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, Senatul Romaniei, Mircea Ursache, Vicepresedintele ASF, Lucian Anghel, Presedinte Bursa de Valori Bucuresti.

Evenimentul organizat de profesionistii din piata de capital se va desfasura in Bucuresti si se adreseaza reprezentantilor SIF-urilor, Fondului Proprietatea, societatilor de investitii financiare, societatilor de servicii de investitii financiare, bancilor si presei, dar si altor persoane care sunt interesate de subiect.

Temele de discutii si alti invitati pot fi vizualizate accesand pagina evenimentului.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: http://www.business24.ro/fonduri/fonduri-de-investitii/economia-are-nevoie-de-fonduri-de-investitii-care-pot-investi-in-infrastructura-agricultura-imobiliare-si-alte-domenii-1595148

Pascu Cerasela

Pascu Cerasela

Eu sunt Cerasela Pascu, am 38 de ani si am absolvit Facultatea de Economie, specializarea Finante-Banci. Lucrez ca analist financiar si sunt pasionata de modul in care cifrele si rapoartele pot oferi o imagine clara asupra sanatatii unei companii. Imi place sa interpretez date complexe si sa ofer recomandari care sustin deciziile strategice si investitionale. De-a lungul carierei am colaborat cu firme din diverse industrii, ceea ce mi-a oferit o perspectiva ampla asupra pietei.

In viata personala, imi place sa citesc carti de economie si leadership, sa particip la seminarii de specialitate si sa calatoresc pentru a intelege mai bine contextul economic global. Practic jogging pentru a-mi mentine energia, iar gatitul si serile petrecute cu prietenii imi aduc relaxare si bucurie. Muzica clasica si fotografia sunt alte pasiuni care completeaza echilibrul vietii mele.

Articole: 571