Iustin Paraschiv este un antreprenor tânăr care a moștenit dorința de a fi om de afaceri din propria familie.
Așa se face că atât el cât și sora lui și-au dorit de cum au terminat liceul ca să ajute la dezvoltarea business-urilor părinților.
Spiritul antreprenorial se cultivă de la tinerețe. Iustin Paraschiv e exemplul perfect
La 18 ani a început ca să lucreze efectiv, dobândind importante abilități manageriale ce i-au fost de mare ajutor în anii ce au urmat.
Concomitent cu onoranta calitate de student, Iustin Paraschiv a ajuns ca să o aibă și pe aceea de foarte tânăr antreprenor român care vrea să facă performanță în domeniu.
Sectorul în care a excelat? Unul destul de neașteptat: cel agro-zootehnic!
Iustin Paraschiv, un om de afaceri cu viziune
Carmistin, prima companie pe care acesta a fondat-o (și al cărui nume a fost ales mai mult ca sigur de la prenumele surorii sale, Carmina), avea ca principal obiect de activitate importul de carne, într-o vreme când, din cauza desființării în România a numeroase combinate de prelucrare a cărnii, era un deficit pronunțat de asemenea materie primă în industria alimentară.
Vocația de talentat om de afaceri a lui Iustin Paraschiv s-a demonstrat prin faptul că după doar câțiva ani de la înființare compania Carmistin deja a reușit să aibă o cifră de afaceri de 1 milion de euro.
Foarte bine ancorat în realitate, în anul următor (2006) acesta preia Avicola Oltchim. A fost o decizie extrem de riscantă, deoarece, nu doar că a trebuit să investească în această achiziție suma record de 6 milioane de euro, dar a rămas și cu un serios deficit de personal, pe care l-a acoperit cu greu.
Cu un curaj demn de invidiat, chiar și cu un dram de nebunie specifică unui tânăr plin de ambiții frumoase, el transformă această companie în Avicarvil, înscriind-o pe o traiectorie ascendentă.
Mai apoi, pe măsură ce experiența sa a devenit tot mai mare, a dezvoltat și Pajo Holding, un concern care strânge sub aceeași cupolă divizii precum ar fi: cultivarea terenurilor, creșterea de taurine, export de animale vii, plus o foarte necesară fabrică de furaje lce funcționează la Râmnicu Vâlcea.
Mai apoi, pentru că se impunea, a apărut și un business de pesticide și îngrășăminte, iar Drisi Grup Ceptura a fost o altă afacere în care a decis să intre pentru că, degeaba crești animale dacă nu ai și un abator pe măsură la îndemână.
Iustin Paraschiv, un om de afaceri competitiv, care știe să facă bani
În anul 2011 Iustin Paraschiv a primit premiul special pentru „Cel mai tânăr milionar” cu afaceri cumulate de 120 milioane de euro în 2010.
Ulterior, succesele înregistrate de indrăznețul antreprenor s-au succesat în cascadă, pentru că șansa este de partea celro curajoși.