Acasa Diverse Mărmureanu, despre efectele unui mare cutremur: „Avem blocuri făcute prost”. Constructorii sunt alarmați

Mărmureanu, despre efectele unui mare cutremur: „Avem blocuri făcute prost”. Constructorii sunt alarmați

Autor: admin

El a estimat că viitorul mare cutremur va avea o magnitudine cuprinsă între 7,2 şi 7,9 grade, posibil chiar 8 grade.

„(Cutremurul – n. r.) va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu.

Mărmureanu susţine că viitorul cutremur mare ce se va produce în România se va asemăna celui din 1802, cu magnitudinea 8, dar care nu a produs victime. Însă, susţine specialistul, nu acelaşi lucru se poate spune despre efectele viitorului cutremur, în contextul în care România s-a schimbat, iar acum „avem blocuri făcute prost”.

În replică, reprezentanţii constructorilor consideră de neacceptat uşurinţa cu care Mărmureanu se pronunţă referitor la efectele viitorului cutremur şi se întreabă retoric care este specializarea, experienţa şi competenţa acestuia pentru a face afirmaţii în legătură cu calitatea lucrărilor de construcţii.

„Afirmaţia afectează imaginea constructorilor din România şi pune într-o lumină nefastă munca şi experienţa unei întregi bresle. Este ca şi când am afirma că orice previziune spusa public ar fi adevărată“, a declarat Adriana Iftime, directorul general al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

O analiză realizată de Capital în funcţie de frecvenţa de apariţie a cutremurelor şi inundaţiei şi raportat la numărul locuinţelor asigurate relevă că partea de sud, mai ales Oltenia, şi mai multe judeţe din Moldova sunt descoperite total în caz de calamitate.

CITIȚI ȘI Oficial. Pagube de miliarde de euro în caz de cutremur. Harta judeţelor total descoperite

Ce ar însemna un cutremur  ca cel din 1977?


Pierderi financiare de peste 4,5 miliarde de euro. „Calculele realizate în baza modelelor de risc acceptate la nivel internaţional arată că, în cazul unui cutremur similar celui din 1977, doar Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor ar trebui să achite aproximativ 775 de milioane de euro“, a arătat, la o conferinţă de presă, Maya Popovic, director executiv la Willis Re, unul dintre marii reasigurători ai lumii.


Acest scenariu, explică Nicoleta Radu Neacşu, directorul general al PAID, a fost construit în funcţie de caracteristicile clădirilor şi ale pieţei de asigurări din România. În baza calculelor privind expunerea la risc, PAID achiziţionează, anual, programe de reasigurare. În prezent, acoperirea totală se ridică la 900 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că, pe un scenariu moderat, PAID se aşteaptă să plătească cel mult 900 de milioane de euro. Atenţie, însă, PAID se referă doar la expunderea pe care o are, adică sub 20% din totalul locuinţelor.

Extrapolând, pagubele generate de un cutremur ca cel din 1977 ar putea ajunge la de cel puţin cinci ori suma reasigurată de PAID, adică circa 4,5 miliarde de euro.

Alte articole

Sursa: http://www.capital.ro/marmureanu-despre-efectele-unui-mare-cutremur-avem-blocuri.html

Articole relevante