Lucrarile la tronsonul autostrazii Bucuresti-Ploiesti, dintre centura Capitalei si soseaua Petricani, ar putea fi finalizate pana in luna noiembrie a acestui an, iar daca dezvoltatorul ar fi angajat mai multi muncitori, lucrarile ar fi fost gata mai repede, sustine ministrul Transporturilor, Lucian Sova.
Portiunea aproape 6 kilometri, iar ultimii 3 km, spre zona Pipera, vor avea iluminat public si parcari.
„Termenul de finalizare este depasit, trebuia sa fie gata la 30 august. Am cerut CNAIR in mod expres si scris sa apere interesele statului roman si sa evalueze cu foarte mare responsabilitate – pe care o voi monitoriza si eu – daca exista argumente sa nu se mai acorde o extensie de timp.
Astazi cand vorbim, practic, penalitatile curg in defavoarea antreprenorului.
Pe de alta parte, monitorizez proiectul si modul de executie, de doua ori pe saptamana merge un secretar de stat responsabil cu implementarea care are discutii cu constructorii.
Tot de doua ori pe saptamana merge si un consilier personal, de la cabinetul meu, un om cu bogata experienta in implementare de proiecte care monitorizeaza totodata acolo”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Sova.
Desi exista o mobilizare slaba, se inregistreaza progrese, spune el.
„Pot sa estimez ca, in standardul de astazi de lucru, practic aceasta conexiune va fi deschisa la sfarsitul lui octombrie. Orice muncitor in plus pe care constructorul l-ar aduce acolo – dar nu prea o face – ar putea scurta cu zile, saptamani terminarea proiectului.
Practic, mai au doar de turnat asfaltul, toate viaductele sunt facute, sunt turnate betoanele, tot ce inseamna structura de rezistenta este facut. Se lucreaza acum la realizarea conexiunilor cu soseaua Petricani, este inchisa o banda”, a afirmat Sova.
Acesta subliniaza ca au fost luate autorizarile de la Politie si Primaria Capitalei pentru a folosi acea banda, pentru „a lipi” asfaltul de la Autostrada A3 de cel de la Soseaua Petricani.
„Daca lucreaza asa cum au lucrat in ultima saptamana, pot termina in noiembrie. Daca ar lucra mai bine, ar putea termina mai devreme. Am mare grija ca nu cumva Compania de Drumuri sa nu acorde vreo extensie de timp nejustificata”, a mentionat ministrul.
Lucrarile la acest tronson, intre soseaua Petricani si centura Capitalei, trebuiau sa fie gata inca din 2015, dar contractul a fost reziliat de CNAIR. Noul contract a fost semnat in februarie 2016 cu asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98.
CNAIR …citeste mai departe despre „Ministrul Sova promite ca din noiembrie se va circula pe A3, legatura cu soseaua Petricani: Imi asum termenul” pe Ziare.com
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.