Acasa Economie Premiul Nobel pentru Economie merge catre americanii care au gasit modele de crestere economica pe termen lung

Premiul Nobel pentru Economie merge catre americanii care au gasit modele de crestere economica pe termen lung

Autor: admin

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit luni, la Institutul Karolinska din Stockholm, americanilor William Nordhaus (Universitatea Yale, SUA) si Paul Romer (NYU Stern School of Business, New York, SUA) pentru ca „au proiectat metode de rezolvare a unora din cele mai fundamentale si mai presante probleme ale timpurilor noastre: cresterea sustenabila pe termen lung a economiei globale si bunastarea populatiei lumii”, informeaza site-ul oficial nobelprize.org.

„Contributiile celor doi economisti au furnizat perspective fundamentale in cauzele si consecintele inovatiei tehnologice si ale schimbarii climatice”, a precizat Comitetul Nobel.

William Nordhaus s-a ocupat de schimbarile climatice. Concluziile studiilor sale au legatura cu conexiunile dintre societate si natura. Nordhaus a decis sa analizeze aceste probleme in anii ’70, deoarece oamenii de stiinta au devenit din ce in ce mai ingrijorati de efectul combustibililor fosili asupra incalzirii planetei. La mijlocul anilor ’90, el a creat pentru prima data un model de evaluare integrat, care descrie interdependenta globala intre economie si clima. Modelul sau integreaza teorii si rezultate empirice din fizica, chimie si economie. Modelul creat de Nordhaus este larg raspandit in prezent si este folosit pentru a simula modul in care economia si clima se pot influenta reciproc in procesul dezvoltarii sau al evolutiei.

Este folosit pentru a examina consecintele interventiilor politicilor climatice, de exemplu taxele pe emisiile poluante.

Paul Romer a demonstrat modul in care cunoasterea poate functiona ca un motor al cresterii economice pe termen lung. Cand se acumuleaza de-a lungul deceniilor un avans al PIB-ului de cateva procente, vietile oamenilor se schimba. Precedentele cercetari macroeconomice scoteau in evidenta faptul ca inovatiile tehnologice sunt principalul motor al cresterii economice, dar ele nu prezentau modul in care deciziile economice si conditiile de pe piete determina crearea noilor tehnologii.

Paul Romer a rezolvat aceasta problema demonstrand modul in care fortele economice guverneaza disponibilitatea companiilor de a produce idei noi si inovatii.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Economie a fost castigat de americanul Richard H. Thaler pentru activitatea sa in domeniul economiei comportamentale, axata pe „intelegerea psihologiei economiei”.

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit in anul 1968 de catre Banca Centrala a Suediei si a fost decernat pentru prima data in 1969. Premiul este finantat de Banca Centrala a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finantate de Fundatia Nobel.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: http://www.business24.ro/macroeconomie/crestere-economica/premiul-nobel-pentru-economie-merge-catre-americanii-care-au-gasit-metode-pentru-cresterea-sustenabila-a-economiei-globale-1598238

Articole relevante