Lipsa de transparenta cu care s-a derulat campania Coalitiei pentru Familie in vederea revizuirii Constitutiei ridica semne de intrebare cu privire la cele 3 milioane de semnaturi adunate, mai ales vazand cat de greu a fost strans milionul in cadrul campaniei #Fara penali in functii publice.
Sigur, temele sunt diferite si era de asteptat ca romanii sa semneze cu mai multa ravna pentru a interzice casatoria intre doua persoane de acelasi sex decat pentru a avea oameni curati in functii publice, daca ne uitam la lista lunga a parlamentarilor si primarilor care au fost votati masiv, desi aveau probleme penale.
Iar raspunsul la intrebarea din titlul acestui articol este simplu: Nu poti.
Si asta in ciuda faptului ca, potrivit legii, „listele semnate de sustinatori se pastreaza in dosare, pe localitati, snuruite si semnate pentru atestarea continutului”, un exemplar fiind tinut la Curtea Constitutionala, iar o copie, la Parlament.
Reamintim ca pe ordinea de zi a plenului Senatului se afla marti votul pentru Familia Traditionala, iar distanta de 13 luni de la adoptarea in Camera Deputatilor fiind cea mai buna dovada ca aceasta initiativa cetateneasca este folosita de Liviu Dragnea (cel mai infocat sustinator) in interes propriu, pentru resetarea agendei publice.
Citeste si:
Etapele initiativei CpFParcursul in ParlamentReferendumul pentru familia traditionala, la vot final in SenatDragnea: Referendumul pentru familie, pe 7 octombrie
Initiativa Coalitiei pentru Familie urmareste modificarea art. 48 din Constitutie astfel incat familia sa nu se mai intemeieze pe casatoria liber consimtita intre soti, asa cum este acum, ci pe una intre „barbat si femeie”.
Intrebat de Ziare.com cum poate verifica un cetatean ca nu apare fara voia lui pe listele de semnaturi adunate pentru „familia traditionala” si daca lipsa de transparenta cu care au fost adunate cele trei milioane ar trebui sa dea de gandit, Mihai Politeanu, unul dintre liderii organizatiei civice Initiativa Romania, ne-a explicat care ar fi singura solutie posibila din punct de vedere legal.
„Ne-am gandit, evident, la asta, dar nici nu putem sa ii acuzam de la inceput, pentru ca, poate, oamenii au strans acele semnaturi mai ales in mediul rural. Dar exista semne de intrebare. Ati vazut, campania #Fara penali a fost extrem de vizibila in toata tara, s-a depus un efort urias ca sa se stranga un milion de semnaturi si aproape oricine din tara asta care traieste in mediul urban a intrat in contac …citeste mai departe despre „Referendumul pentru familia traditionala, pe ultima suta de metri: Cum poti verifica daca apari pe lista, desi stii ca nu ai semnat?” pe Ziare.com
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.