Luna trecută, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, a modificat, în premieră absolută, prognoza de primăvară, publicând o prognoză intermediară de vară, în care a modificat mulţi termeni economici. Până în acest an, Comisia Naţională de Prognoză publica anual două prognoze referiotoare la evoluţia economică a ţării: una de primăvară, respectiv una de toamnă.
În noua prognoză de vară, publicată în a doua parte a lunii iulie, experţii de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză au reevaluat datele macroeconomice pentru perioada 2018-2022.
Dacă în primăvara estimau că în acest an PIB-ul României va ajunge la 930 miliarde de lei, cu un avans al PIB-ului de 6,1%, acum au estimate PIB-ul la 945 miliarde de lei şi o creştere economică de doar 5,5%.
Astfel, deficitul bugetar, care a scăpat de sub control pe primele şase luni, ajungând la aproape 15 miliarde de lei, are un nou spaţiu de creştere şi se poate încadra mai uşor în limita de 3% din PIB.
Cum se explică creşterea economică mai redusă
Deşi Produsul Intern Brut va fi mai mare, conform estimării din vara acestui an, creşterea economică este mai redusă faţă de prognoza din primăvară.
Aici trebuie menţionat, că la construcţia bugetului pe 2018, autorităţile au ţinut cont de prognoza de toamnă, iar atunci creşterea economică era estimate pentru anul în curs la 5,5%, respective un PIB de 908 miliarde de lei. În primăvară, cei de la CNP au urcat estimarea la 930 miliarde de lei – valoare PIB, iar avansul economic la 6,1%.
Acum, în luna iulie, CNP a majorat din nou valorea PIB, la 945 miliarde de lei, însă a redus creşterea economică la 5,5%, exact la nivelul estimate în toamna anului trecut. Acest lucru se poate explica prin aplicarea deflatorului PIB, adică evoluţia preţurilor pe baza cărora se calculează Produsul Intern Brut. În prognoza de toamnă deflatorul era de 2,1%, iar în actualizarea din iulie 2018, deflatorul este de 4,3%.
Când trecem pragul de 1.000 de miliarde?
Conform datelor CNP, acest lucru se va întâmpla chiar de anul viitor. În 2019, PIB –ul este estimat să ajungă la nu mai puţin de 1,017,5 miliarde de lei, iar creşterea economică aşteptată este de 5,7%.
Rămâne de vâzut dacă prognoza CNP se va adeveri sau estimarea va fi modificată în prognoza din această toamnă.