Acasa Actualitate Totul pentru turism

Totul pentru turism

Autor: admin

Un tânăr student la Drept, care nu a împlinit încă 21 de ani, găseşte o formulă aparent simplă prin care să dobândească o oarecare independenţă financiară: înfiinţează o agenţie de turism şi începe să vândă bilete studenţilor pentru minivacanţa de 1 Mai, la mare, în Costineşti. Se întâmpla în 1997, în Bucureşti, într-un spaţiu închiriat la subsolul unei clădiri, foarte aproape de Facultatea de Drept. Însă, aceasta nu era singura activitate pe care o făcea în paralel cu studiul: pentru că avea la bază şi o certificare de „ghid montan“, iar publicul ţintă era cu preponderenţă format din tineri, Cristian organiza deseori şi drumeţii pe munte sau ieşiri exclusiv pentru pasionaţii de alpinism. De altfel, spune că a înfiinţat agenţia tocmai pentru că avea aceste pasiuni pentru munte şi călătorii, în general, trecând peste toate provocările pieţei de atunci.


„În perioada aceea nu puteam folosi taxiul tot timpul şi, în ciuda faptului că nu mi-au plăcut niciodată spaţiile închise, eram nevoit să circul cu metroul. Și, ca să uit că sunt în metrou, observam încălţămintea celor din faţa mea şi îmi imaginam ce funcţie au“, îşi aminteşte el.

Privindu-l pe Cristian de atunci prin ochii lui Cristian de acum se desprinde o trăsătură definitorie, care marchează drumul companiei până în prezent şi anume „determinarea“. Clar, primii paşi nu au fost deloc uşori, dar au spart din rigorile impuse în anii de studiu, alimentându-i dorinţa de a construi ceva într-un domeniu care nu era deloc monoton, ci mai degrabă interesant şi atractiv: turismul. Derulând amintirile, Cristian Pandel spune că a făcut de toate, chiar şi publicitate la metrou. „Am împărţit atât de mulţi fluturaşi cu oferta pentru litoral încât nu cred că cineva, în viaţa lui, a mai împărţit atâţia“, mai oferă el un amănunt.


Una peste alta, anii au trecut, iar afacerea înfiinţată de Cristian în studenţie s-a închegat bine în piaţă, chiar dacă, admite el astăzi, din momentul în care a devenit antreprenor şi până la primul milion de euro s-a scurs mai mult timp.  Nici despre „creşteri exponenţiale“ nu poate vorbi mai devreme de 2006-2007, când, de altfel, antreprenoriatul era în floare, o perioadă pe care mulţi au caracterizat-o ca fiind un adevărat „boom economic“. Și tot cam pe atunci, în business a fost cooptat şi fratele mai mic, Marius, care a echilibrat într-un fel balanţa.




„Avea 19 ani când a venit lângă mine. El este foarte creativ, e genial pe marketing şi m-a ajutat foarte mult“, adaugă Cristian Pandel. În „boom-ul economic“ din 2006-2007 a fost prins şi „boom-ul imobiliar“, evident, când foarte mulţi antreprenori din turism au considerat că banii se pot face mult mai uşor dacă investesc în imobiliare. Și au lăsat turismul un pic mai liber. „Era un câmp deschis. Ei nu mai erau atenţi că vin din spate nişte lupi tineri care munceau zi şi noapte. Îmi aduc aminte că dormeam cu laptopul sub pernă“, povesteşte Cristian Pandel.


Și, cum după muncă vine negreşit răsplata, în 2008 afacerea a crescut cu până la 70%, creştere care le-a adus şi primul milion de euro din vânzări. Desigur, o astfel de creştere cerea şi un spaţiu de lucru pe măsură, aşa că, în 2008, au schimbat biroul de la subsol cu unul de 200 de metri în Opera Center, la Eroilor, o clădire de birouri de clasa A. La scurt timp după această mişcare, deşi a venit criza, Cristian şi Marius Pandel au luat decizia să meargă înainte şi, în loc să scadă ritmul, l-au accelerat. În anii care au urmat crizei, au inovat continuu, au investit în programe împărţite pe categorii de public, inspirându-se strict din piaţa externă. „Ne-am zis că o vacanţă trebuie să şi-o permită oricine. Ne-am uitat ce se întâmplă în Europa, ce se întâmplă peste ocean“, subliniază el.

Și alte domenii

Astăzi, după 21 de ani de antreprenoriat, Cristian Pandel dezvoltă afaceri şi pe alte segmente care au legătură cu turismul, cum ar fi în transport şi în imobiliare. Despre partea de transport spune că au fost provocări mari, primul an cu Memento Bus fiind unul foarte greu. Fără a intra în amănunte, pentru că partea de transport nu a putut fi dezvoltată în ţară din anumite motive – „Noi nu ne băteam cu alţi privaţi, ci cu aparatul de stat“ -, au considerat că este bine ca jumătate de flotă să o mute în Spania şi să dezvolte acolo proiectul.

„Pentru noi, Spania este a doua putere după România. Avem şi transport şi agenţie de incoming. De asemenea, în Grecia avem şi hotel şi divizia de incoming. Cu totul, acest grup românesc este prezent în zece ţări. În cifre, Christian Tour a ajuns la vânzări de aproximativ 68 mil. euro anul trecut, pentru 2018 fiind estimată o valoare de 85 mil. euro. Iar dacă ar fi să mă refer la grup, ajungem la 150 mil. euro anul acesta“, detaliază Cristian Pandel.

Mai departe, planurile punctate de el sunt pe cât de optimiste pe atât de realiste, mai ales că a investit foarte mult în divizia de tehnologie, în diverse platforme care administrează hoteluri şi nu numai. „Avem o aplicaţie pe care am lansat-o în Statele Unite: bookafriend.com. Am început anul trecut şi am primit deja o investiţie. Am încredere că poate să sară la 7-8 zerouri, în dolari. De ce? Este o aplicaţie cum este Uber sau Airbnb. Dacă Uber închiriază maşini şi le face să fucţioneze ca taxiuri, dacă Airbnb închiriază apartamente care funcţionează ca şi camerele de hotel, noi închiriem oameni şi experienţe“, detaliază el. Și tot ca parte a strategiei de dezvoltare, acesta spune că reorganizează toate companiile pe care le are (divizia de chartere, divizia de cazări, de transport rutier, divizia de agenţii etc.) sub forma unui holding, astfel încât în 2019 se va vorbi de un grup consolidat şi rebranduit.

40 de birouri sunt astăzi în reţeaua proprie a Christian Tour, ţinta fiind să ajungă, în doi ani, la 100 de puncte, 50 proprii şi 50 în franciză.

”În ultimii doi ani, eu şi Marius am decis ca, în toate companiile noastre, să nu ridicăm dividende şi să capitalizăm companiile. De exemplu, recent, Christian Tour şi-a mărit capitalul social cu un milion de euro, iar capitalurile proprii le-am triplat”.

Cristian Pandel, fondator Christian Tour

(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)

Alte articole

Sursa: https://www.capital.ro/totul-pentru-turism-1.html

Articole relevante