Fostul senator Eckstein Kovacs Peter a anuntat, sambata seara, la protestul care se desfasoara in Piata Unirii din Cluj-Napoca pentru a cincea zi consecutiv, ca demisioneaza din calitatea de membru al UDMR dupa 28 de ani, nemultumit de pozitia formatiunii fata de legile justitiei.
Eckstein Kovacs Peter a declarat, sambata seara, in fata celor peste 400 de protestatari din Piata Unirii ca modificarile la legile justitiei au trecut cu voturile UDMR.
„Piata Libertatii, asa cum s-a numit mai demult Piata Unirii, este un loc important, si anunt aici demisia mea din calitatea de membru al UDMR. Nu sunt de acord cu multe lucruri, dar ceea ce a umplut paharul este pozitia UDMR fata de legile justitiei. Modificarile la Codul de procedura penala au trecut cu voturile UDMR. De asemenea, a contat in aceasta decizie a mea si cardasia cu PSD, este un lucru inacceptabil pentru mine. Dupa 28 de ani de cand am devenit membru al UDMR s-a umplut paharul”, a spus Eckstein.
Anuntul acestuia a fost intampinat cu aplauze de protestatarii prezenti.
In Piata Unirii din Cluj-Napoca sunt aplasate 11 corturi, protestatarii sustinand ca vor ramane aici non-stop pana la caderea Guvernului Dancila. Ei scandeaza „Jos Guvernul” si „Demisia”, dar si „Iohannis, Iohannis”, dupa anuntul sefului statului de a candida pentru un nou mandat de presedinte al Romaniei.
Eckstein Kovacs Peter a fost senator din partea UDMR pana in anul 2008, iar intre anii 2009 – 2011 a fost consilierul fostului presedinte Traian Basescu. Eckstein este unul dintre membii fondatori ai UDMR si a condus platforma liberala din cadrul Uniunii. …citeste mai departe despre „Un membru fondator al UDMR demisioneaza dupa 28 de ani: Cardasia cu PSD este un lucru inacceptabil” pe Ziare.com
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.