Ungaria va cheltui 12,5 mld. euro pentru investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară

Aproximativ 900 de kilometri de drumuri de mare viteză vor fi construiţi graţie unor investiţii de 2.500 miliarde forinţi, dintre care 55% vor veni de la bugetul de stat şi 45% de la fondurile europene, a declarat Peter Szijjarto la un eveniment organizat de Hungarian Export-Import Bank şi Hungarian Export Credit Insurance Company (Exim). De asemenea, o sumă de 1.500 de miliarde forinţi va fi alocată pentru modernizarea a 900 de kilometri de cale ferată, a adăugat Peter Szijjarto. Acesta a subliniat că la finalul acestor lucrări, reţeaua de cale ferată electrificată din Ungaria va ajunge la 3.300 de kilometri.

Ministrul ungar de Externe a mai spus că, în cursul discuţiilor care au fost purtate săptămâna trecută la Beijing, s-a semnat un acord cu privire la calendarul lucrărilor de modernizare a căii ferate Budapesta-Belgrad. Szijjarto informat că premierii statelor din grupul de la Visegrad au fost de acord să pregătească dezvoltarea unei linii de tren de mare viteză între Budapesta, Bratislava, Brno şi Varşovia iar Guvernul ungar a aprobat alocarea sumei de 1,5 miliarde forinţi pentru un studiu de fezabilitate cu privire la acest proiect. De asemenea, un acord a fost semnat cu Guvernul României cu privire la o linie de tren de mare viteză între Budapesta şi Cluj-Napoca iar Guvernul ungar a aprobat o sumă de un miliarde de forinţi pentru un studiu de fezabilitate. (Sursa: Agerpres)

Alte articole

Pagina 1 din 1

Sursa: http://www.capital.ro/ungaria-va-cheltui-125-mld-euro-pentru-investitii-in-infrastructura-rutiera-si-feroviara.html

Capatana Dorina

Capatana Dorina

Numele meu este Dorina Capatana, am 46 de ani si am absolvit Facultatea de Relatii Economice Internationale, urmand apoi un master si un doctorat in politici economice globale. Lucrez ca expert in politici economice internationale si analizez impactul deciziilor macroeconomice asupra pietelor si asupra relatiilor dintre state. Am participat la conferinte internationale si am publicat articole de specialitate, dorindu-mi sa contribui la o mai buna intelegere a mecanismelor care guverneaza economia mondiala.

In viata personala, imi place sa citesc carti de geopolitica si istorie economica, sa calatoresc in tari cu culturi diverse si sa particip la dezbateri academice. Muzica clasica si teatrul imi aduc inspiratie, iar gradinaritul imi ofera liniste si echilibru. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni ramane pentru mine cea mai importanta ancora in mijlocul unei cariere solicitante.

Articole: 597