Comisia Europeana a trimis scrisori oficiale catre Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltarii, presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, si cel al Senatului, Calin Popescu Tariceanu, in care avertizeaza ca Romania risca suspendarea fondurilor UE daca modifica legea Curtii de Conturi.
Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media ca autoritatile de la Bruxelles cer Parlamentului sa renunte la aceste modificari care pun in pericol independenta Autoritatii de Audit.
In acest exercitiu financiar, Romania are la dispozitie 18 miliarde de euro fonduri europene, la care se adauga platile directe din agricultura.
In 25 aprilie, Camera Deputatilor a modificat legea de functionare a Curtii de Conturi, adoptand un proiect initiat de PNL care prevede, printre altele, ca institutia de control nu se va mai putea pronunta asupra oportunitatii unor decizii luate de autoritati, ci doar va verifica modul in care este administrat si cheltuit banul public.
Proiectul de lege, care a fost depus in noiembrie anul trecut, urmeaza sa ajunga acum la Senat, camera decizionala.
Senatorul Daniel Zamfir, unul dintre initiatori, a precizat ca, potrivit proiectului de lege, in cazul verificarii unei investitii publice va deveni obligatoriu punctul de vedere al Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice (ANAP), iar rapoartele de control vor trebui sa contina doar prejudiciile certe, realizate cu incalcarea legii.
O alta modificare anuntata de Daniel Zamfir este aceea ca institutiile care vor contesta rapoartele de audit se vor indrepta impotriva Curtii de Conturi, nu a auditorului, ca pana acum, informeaza sursa citata.
Conform votului electronic, singurii care s-au opus acestei legi in Camera Deputatilor au fost deputatii USR. …citeste mai departe despre „CE le-a scris lui Dragnea si Tariceanu: Romania risca inghetarea fondurilor UE daca modifica legea Curtii de Conturi” pe Ziare.com
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.