Acasa Diverse Comisia Europeana urmareste cu ingrijorare ce se intampla cu Justitia in Romania: E o parte a monitorizarii MVC

Comisia Europeana urmareste cu ingrijorare ce se intampla cu Justitia in Romania: E o parte a monitorizarii MVC

Autor: admin

Comisia Europeana urmareste cu ingrijorare evenimentele care se deruleaza in Romania si reitereaza ferm ca asigurarea independentei justitiei si a luptei anticoruptie sunt de importanta capitala. Mai mult, CE urmareste atent modificarile aduse Codurilor Penale.

„Comisia urmareste indeaproape si cu ingrijorare evenimentele in derulare in Romania.

Asa cum am afirmat in mod repetat, lupta impotriva coruptiei si asigurarea unei justitii independente sunt de importanta capitala. Aceasta este o parte a monitorizarii MVC.

In acest context urmarim cu atentie reformele aduse Codurilor Penale in Romania. Vom examina legislatia adoptata si compatibilitatea ei cu standardele relevante internationale si ale Uniunii Europene”, a afirmat un purtator de cuvant al Comisiei Europene, intr-o declaratie remisa Ziare.com.

„Am luat nota de adoptarea Codului de procedura penala si il vom analiza”, a adaugat acesta.

Mai mult, in ceea ce priveste argumentul ca modificarile sunt impuse de directiva europeana privind prezumtia de nevinovatie, acesta a negat ferm.

„Transpunerea Directivei UE nu trebuie sa impiedice atingerea unor obiective legitime ale societatii, precum lupta impotriva coruptiei sau impotriva crimei organizate”, a spus acesta.

Amintim ca Grupul Statelor impotriva Coruptiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) a atras atentia asupra modificarilor pe care parlamentarii vor sa le faca la Codul Penal si la Codul de Procedura Penala.

„Acestea ar putea avea un impact negativ asupra eforturilor tarii de combatere a coruptiei”, este una dintre concluziile raportului referitor la Romania prezentat oficial.

„S-a sustinut ca modificarile propuse cu privire la Codul de Procedura Penala, discutate de comisia parlamentara speciala comuna in legatura cu Directiva UE privind prezumtia de nevinovatie, depasesc scopul Directivei mentionate.

Aceste modificari propuse dau nastere la ingrijorari serioase atat pe plan intern, cat si printre alte state, pentru potentialul impact negativ asupra asistentei judiciare reciproce si asupra capacitatii sistemului de justitie penala de a aborda forme grave de criminalitate, inclusiv infractiuni legate de coruptie”, arata oficialii europeni. …citeste mai departe despre „Comisia Europeana urmareste cu ingrijorare ce se intampla cu Justitia in Romania: E o parte a monitorizarii MVC” pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: http://www.business24.ro/international/stiri-international/comisia-europeana-urmareste-cu-ingrijorare-ce-se-intampla-cu-justitia-in-romania-1595530

Articole relevante