Aproape doi români din trei suferă de diverse afecţiuni oftalmologice. Dar asta nu este atât de rău precum sună. Tehnologia a evoluat enorm, iar companiile din domeniu au scos pe piaţă produse revoluţionare. Astfel, pentru cele mai multe afecţiuni, aproape totul se poate rezolva doar prin alegerea lentilei potrivite. Iar, din ce în ce mai mulţi români au început să priceapă că, pentru a vedea bine, trebuie să mizeze pe calitate şi inovaţie. „Am observat un interes crescut al românilor pentru segmentul de lentile mediu şi premium, ceea ce le îmbunătăţeşte semnificativ calitatea vieţii. De aceea, toate inovaţiile Essilor International, care investeşte anual 150 de milioane de euro în cercetare, sunt oferite în timp real şi pe piaţa din România. Astfel, pacienţii au acces inclusiv la lentilele fotocromatice Crizal Transitions, realizate cu cea mai modernă şi avansată tehnologie fotocromatică, respectiv, 8-dye, cu ajutorul căreia lentilele absorb mai bine lumina diurnă ce provine din toate direcţiile, fiind mai sensibile la variaţiile acesteia“, susţine Tudor Baciu, Managing Director Essilor România. Acesta a dat publicităţii şi un studiu în care se arată că 9 din 10 români purtători de astfel de lentile se declară foarte mulţumiţi.
Acelaşi studiu Essilor mai relevă, de exemplu, faptul că tot mai mulţi români acuză o sensibilitate crescută la lumină, la citirea etichetelor de mici dimensiuni de pe produse sau pur şi simplu semnalează un disconfort vizual. Mai mult, 64% dintre purtătorii de ochelari nu ştiu ce sunt lentilele progresive, iar 87% nu le poartă. În acelaşi timp, 98% dintre purtătorii de lentile progresive se declară extrem de mulţumiţi de acestea. „Piaţa de lentile progresive din România este într-o continuă dezvoltare, fiind vorba la nivelul anului 2017 de aproximativ 100.000 de bucăţi, ultima generaţie (a 8-a) fiind reprezentată de Varilux Seria X“, explică Tudor Baciu. Compania pe care o reprezintă mai are numeroase alte soluţii inovatoare.
Astfel, gama Eyezen are printre avantaje reducerea oboselii vizuale în faţa ecranului calculatorului, tratamentul Crizal Prevencia este soluţia pentru o protecţie optimă împotriva reflexiilor şi a luminii albastre-violet, în timp ce EyeDrive este soluţia perfectă pentru conducătorii auto. „Avem servicii şi produse pentru toată lumea, fiindcă ne dorim ca fiecare să primească ceea ce este mai bun – mai ales atunci când vorbim despre ochi şi vedere. Datorită calităţii produselor şi serviciilor noastre, am constatat o cerere importantă dinspre segmentul premium şi mediu, de aceea estimăm creşteri de vânzări chiar şi cu 10% faţă de 2017“, precizează Tudor Baciu. Anul trecut, cifra de afaceri a Essilor România a ajuns la 35 de milioane de lei.
(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 20 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întraga ţară.)
Alte articole
-
Cine este persoana în care românii au cea mai mare încredere
-
Cum va fi afectat Ministerul Sportului de rectificarea bugetară
-
Lovitură neaşteptată de la Realitatea TV. Şoc pentru Antena …
-
Liviu Dragnea: DUPĂ MINE, POTOPUL! Planul de anihilare a SRI …
-
Olguța Vasilescu, REPLICĂ ACIDĂ la adresa lui Iohannis: „Ca …
-
OLGUȚA Vasilescu a recunoscut: Ce face PSD cu banii luați de …
-
VIDEO: Reacția lui Iohannis la întrebarea despre suspendarea …
Sursa: https://www.capital.ro/viata-arata-mai-bine-cu-ochelarii-potriviti-1.html