Acasa Diverse Secretele doctorului Radu Zamfir! Cum se comportă „medicul erou din Apuseni” cu pacienții săi de la Spitalul Fundeni

Secretele doctorului Radu Zamfir! Cum se comportă „medicul erou din Apuseni” cu pacienții săi de la Spitalul Fundeni

Autor: admin

Radu Zamfir a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti în 1998, cu media generală de promovare a anilor de studii 9,63 şi media la examenul de licenţă 10. 

„Mie mi-a salvat viaţa. Adică eu fără el, azi nu mai trăiam. Și nu mă refer numai la chirurgul Radu Zamfir, ci şi la OMUL, Radu Zamfir. Pentru că în meseria este vital să fii ambele, ne-a relatat una dintre fostele sale paciente.

Eu nu m-am operat la dumnealui, dar pot să vă spun că am rămas uimită de câtă grijă poate să aibă de pacienţii lui, indiferent de clasa lor socială. Le explică, vorbeşte frumos, calm, blând. Dacă e chemat noaptea, vine. Dimineaţa vine. Eu m-am gândit că poate locuieşte în spitalul ăsta„, povesteşe impresionată o doamnă trecută bine de 70 de ani, internată în Spitalul Fundeni, locul unde Radu Zamfir este chirurg încă din anul 2000.

Curiozitatea neobişnuită a lui Radu Zamfir


Eram un copil ca oricare altul, poate cu nişte preocupări neobişnuite, în sensul că urmăream, cu o curiozitate şi o perseverenţă de neaşteptat pentru vârsta aceea, animale mici şi insecte”, declara Radu Zamfir recent, într-un interviu.

Curiozitatea lui neobişnuită este specifică celor care au ajuns de-a lungul timpului medici de renume mondial. De obicei, aşa începe totul… din pasiune, din dorinţa de a descoperi ce se află dincolo de ceea ce ochiul liber poate observa.

Bunicul său a fost chirurg şi probabil de la el a moştenit talentul în medicină. „Trebuie să recunosc că de mic urmăream cărţile bunicului meu, Gheorghe Dumitru Grigorescu. A fost chirurg într-un spital din Adjud, un oraş mic din Vrancea, iar la vârsta pensionării s-a mutat cu noi, la Bucureşti. El m-a influenţat decisiv în meseria asta. Am impresia că în mod deliberat îmi lăsa tratatele de medicină la îndemână. Să arunce o nadă. Eu, curios, le deschideam şi nu le mai lăsam din mână. Şi a funcţionat. A fost suficient de subtil încât să nu îmi spună explicit fă asta sau asta, că aşa e bine. I-am pus tot felul de întrebări, până am înţeles ce înseamnă viaţa de medic. Practic, am înţeles esenţialul: că este metoda cea mai directă de a salva viaţa unui seamăn. Şi aşa m-am hotărât să îl urmez. Eram prin clasa a IX-a când eu şi vărul meu din Timişoara i-am promis că o să ne facem doctori. Dintre noi, doar eu m-am ţinut de cuvânt. L-am pierdut prin clasa a X-a, la 84 de ani. A fost ceva fulgerător, a făcut un accident vascular. Nu a apucat să mă vadă la facultate, dar cumva cred că a apucat să mă vadă, mai de departe şi cred că e mândru că am ales meseria de medic„, povesteşte deja celebrul chirurg pentru life.ro.


“Aş mai vrea să fac ceva…”


La 44 de ani, Radu Zamfir are o familie frumoasă, este căsătorit tot cu o doctoriţă şi au împreună două fetiţe. Îi place să simtă adrenalina nu doar în sala de operaţii, ci şi în viaţa de zi cu zi. Este pasionat de motoare şi sporturi extreme în general. Îşi doreşte să aibă mai mult timp liber pentru a-l petrece cu cei dragi şi speră să experimenteze în curând un safari în Africa.

Alte articole

Pagina 1 din 2

Sursa: https://www.capital.ro/secretele-doctorului-radu-zamfir-cum-se-comporta-medicul-erou-di.html

Articole relevante