Statul acordă 70.000 de euro tinerilor. Care sunt condițiile

Cuantumul acestui sprijin este în valoare de 70.000 euro pe proiect, în cazul activităţilor de producţie, servicii medicale, sanitar-veterinare şi de agroturism şi 50.000 de euro pe proiect se pot obţine în cazul altor activităţi derulate la ţară.

Obiectivele acestui sprijin, spun autorităţile, sunt crearea de noi activităţi neagricole, în special pentru fermele de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor şi în general pentru micii întreprinzatori din mediul rural.

Se urmăresc şi diversificarea economiei rurale prin creşterea numărului de microîntreprinderi şi întreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor şi crearea de locuri de muncă în spaţiul rural, dar şi încurajarea menţinerii şi dezvoltării activităţilor tradiţionale.

Beneficiari

De acest sprijin pot beneficia fermierii sau membrii unei gospodării agricole din spaţiul rural, care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi non-agricole pentru prima dată. Persoanele fizice neautorizate nu sunt eligibile.


Microîntreprinderile şi întreprinderile mici din spaţiul rural care îşi propun activităţi non-agricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării sprijinului, microîntreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii Cererii de finanţare sau cu o vechime de maxim trei ani fiscali, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii proiectului, pot beneficia de asemenea de sprijin.

Sprijinul nerambursabil va fi acordat sub formă de primă în două tranşe. 

 – 70% din cuantumul sprijinului după semnarea Contractului de finanţare;

– 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiţia implementării corecte a Planului de afaceri fără a depăşi 5 ani de la data semnării contractului de finanţare. Mai multe informaţii se pot găsi pe site-ul afir.info.

Pagina 1 din 1

Alte articole

Sursa: https://www.capital.ro/statul-acorda-70000-de-euro-tinerilor-care-sunt-conditiile.html

Tapu Liana

Tapu Liana

Ma numesc Liana Tapu, am 41 de ani si am absolvit Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Contabilitate si Informatica de Gestiune. Lucrez ca economist si imi place sa analizez datele financiare pentru a oferi solutii eficiente si sustenabile companiilor cu care colaborez. De-a lungul carierei mele am lucrat in domenii diverse, ceea ce mi-a oferit o perspectiva ampla asupra mecanismelor economice si a dinamicii pietei.

In viata de zi cu zi, imi place sa citesc carti de economie si management, sa particip la conferinte de profil si sa fiu mereu conectata la tendintele financiare. Practic pilates pentru echilibru si sanatate, iar in weekend ador sa calatoresc si sa descopar locuri noi. Gatitul si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi ofera energia de care am nevoie pentru o profesie solicitanta.

Articole: 860