Teodorovici: Până la finalul anului 2019 vor fi reabilitate toate punctele vamale

„În primul rând este nevoie de o modificare a cadrului legislativ actual, pentru a avea mai clare prevederile legale în ceea ce înseamnă înţelegerea legii, aplicarea legii atât de către structurile de control, cât mai ales de cei care sunt în economie, agenţii economici. A doua chestiune importantă – tot ceea ce este legat de punctele vamale, o modificare, o reabilitare adecvată, astfel încât toate punctele vamale din România, în special cele pe graniţa cu Moldova, Ucraina şi Serbia, să fie aduse la standard europene. Asta înseamnă infrastructură, echipamente, personal adecvat, laborator de verificare, acele scanere despre care am tot vorbit, atât fixe, mobile, portabile, astfel încât tot ce intră în România, în toate aceste puncte de frontieră, să fie verificat şi să fie conform legii”, a precizat Teodorovici la dezbaterea „Traficul ilicit de mărfuri – cauze – efecte – soluţii”, care a avut loc la Palatul Parlamentului. 

De asemenea, a adăugat el, este nevoie de efective suplimentare în vămi. 

„Sunt, din păcate, ca şi număr, astăzi, insuficienţi colegii din zona de vamă. Pregătirea acestora este foarte importantă, pentru că trebuie să fii oricum dedicat pe această zonă, nu ştiu dacă neapărat se învaţă la şcoală, dar să ai la bază dorinţa de a respecta legea, să înţelegi ceea ce înseamnă poziţia pe care tu o ai în sectorul vamal faţă de economia ţării, să înţelegi că lăsând să treacă un produs ilicit afectezi practic economia acestei ţări”, a arătat Teodorovici. 

Ministrul de Finanţe a menţionat că cifrele privind traficul ilicit de mărfuri „sunt nepermis de mari” şi au efecte negative, iar aceste cifre ar trebui să fie schimbate radical. 

Eugen Teodorovici a subliniat că toate aceste măsuri pentru eradicarea traficului ilicit de mărfuri vor fi luate de către Guvern până cel târziu la finalul anului 2019. 


AGERPRES

Alte articole

Pagina 1 din 1

Sursa: http://www.capital.ro/teodorovici-pana-la-finalul-anului-2019.html

Panzaru Medeea

Panzaru Medeea

Eu sunt Medeea Panzaru, am 36 de ani si am absolvit Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Economie Generala. Lucrez ca jurnalist economic si imi place sa analizez date, sa explic concepte complexe intr-un limbaj accesibil si sa aduc in fata publicului informatii clare despre piata, investitii si politici economice. Am colaborat cu reviste si ziare nationale, dar si cu posturi de televiziune unde am realizat analize financiare.

In viata de zi cu zi, ador sa citesc rapoarte economice internationale, sa particip la conferinte de profil si sa calatoresc pentru a intelege direct realitatile economice din alte tari. Imi place sa practic jogging, sa gatesc retete simple si sanatoase si sa ascult muzica jazz. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi ofera echilibrul de care am nevoie intr-un domeniu atat de solicitant.

Articole: 1458