Unde au găsit sprijin românii care au probleme cu băncile. Sute de dosare au fost soluționate

Peste 1.000 de români au depus anul acesta, la CSALB, o cerere de conciliere cu banca sau IFN-ul. Acest prag a fost depăşit pe 30 octombrie 2018. Cel mai probabil, numărul cererilor până la finalul lunii decembrie 2018 va fi mai mult decât dublul celor înregistrate în 2017, când 505 consumatori s-au adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Din totalul cererilor, mai mult de 200 au venit prin aplicaţia online a instituţiei care a devenit operaţională în urmă cu doar trei luni. Prima cerere înregistrată la Centru a fost în martie 2016.

În urma negocierilor purtate cu băncile, 280 de români au găsit o soluţie la problemele lor, în primele zece luni ale anului, faţă de doar 40 în aceeaşi perioadă din 2017.

 „De la începutul anului am trecut de 430 de dosare constituite şi am ajuns la 280 de dosare în care consumatorii şi băncile au ajuns la o soluţie comună, ceea ce demonstrează o creştere certă a activităţii CSALB şi, implicit, un grad de conştientizare şi de interes tot mai mari, la nivelul cetăţeanului, în ceea ce priveşte soluţionarea pe cale amiabilă a nemulţumirilor cu băncile”, a declarat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.


CSALB este o entitate europeană, înfiinţată după transpunerea în legislaţia românească a Directivei 11/2013 a Comisiei Europene. CSALB funcţionează în sprijinul consumatorilor, iar românii care întâmpină probleme cu băncile pot apela gratuit la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar, termenul de soluţionare fiind de 90 de zile.

Consumatorii pot apela la CSALB pentru probleme diverse: dacă au popriri asupra sumelor exceptate de la executare; situaţii legate de bani alocaţi prin programe finanţate din fonduri europene; plăţi eronate sau probleme cu transferurile bancare; desfiinţări de depozite înainte de scadenţă sau alte probleme legate de depozitele bancare; situaţii referitoare la asigurări financiar-bancare sau la cardurile de credit.

Centrul pune la dispoziţie două tipuri de proceduri pentru soluţionarea litigiilor. Prima este propunerea unei soluţii (conciliere) – procedura se finalizează după ce părţile au acceptat soluţia propusă de conciliator. Cea de-a doua procedură este impunerea unei soluţii (arbitrajul): procedura se finalizează prin pronunţarea unei soluţii care este obligatorie pentru ambele părţi. Procedura este similară celei prevăzute de Codul de procedură civilă, însă termenele sunt mai scurte, de maximum 90 de zile şi se pot fixa de comun acord. Părţile nu se pot retrage din procedură.

Pagina 1 din 1

Alte articole

Sursa: https://www.capital.ro/unde-au-gasit-sprijin-romanii-care-au-probleme-cu-bancile-sute-d.html

Ghitescu Daria

Ghitescu Daria

Ma numesc Daria Ghitescu, am 29 de ani si am absolvit Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Finante-Banci. Lucrez ca si consilier financiar-bancar si imi place sa ajut clientii sa isi gestioneze resursele financiare, sa isi planifice investitiile si sa gaseasca cele mai bune solutii pentru obiectivele lor. Consider ca transparenta si comunicarea clara sunt cheia unei relatii de incredere cu oamenii care imi solicita sprijinul.

In viata de zi cu zi, ador sa citesc carti de dezvoltare profesionala si sa particip la cursuri care ma ajuta sa raman conectata la tendintele din domeniul financiar. Imi place sa calatoresc si sa descopar culturi diferite, dar si sa practic tenisul pentru relaxare si energie. Timpul petrecut cu familia si prietenii imi aduce echilibru si inspiratie.

Articole: 704