O dată ce vacanţă de vară se apropie de final, părinţii şi copiii deopotrivă încep să se gândească să cumpere rechizite şi tot ceea ce este necesar pentru un început de an şcolar prosper, ghiozdane pentru scoala şi hăinuţe noi pentru prima zi, încălţăminte nouă pentru ore şi pentru sport.
Majoritatea copiilor nu se arata foarte încântaţi de apropierea şcolii, gândindu-se la trezitul devreme, la orele grele de şcoală, la temele pentru acasă şi la programul de joacă foarte scurt. Sunt şi copii care se gândesc cu bucurie la primul clopoţel şi care abia aşteaptă să îşi cumpere rechizite noi şi să se bucure de revederea cu prietenii şi colegi.
Ghiozdanul pentru şcoala trebuie să fie pe măsură copilului
Ghiozdanul este un accesoriu necesar atât în clasele primare, cât şi în clasele gimnaziale, urmând ca la liceu, copiii să opteze mai degrabă pentru o geantă tip poştaş la modă. De regulă, ghiozdanul este un accesoriu ce trebuie schimbat de la un an la altul, fie că se dovedeşte neîncăpător pentru nevoile zilnice de depozitare ale copiilor, fie că nu mai sunt la modă.
Mărimea ghiozdanului trebuie să fie pe mărimea copilului, astfel încât să nu se dovedească incomod pentru copil, şi nici să nu aibă repercursiuni asupra dezvoltării sănătoase a coloanei acestuia. Ideal ar fi un ghiozdan de bună calitate din pânză, cu un “schelet” care să îi dea o formă plăcută, cu spatele căptuşit, cu bretele ajustabile, cu burete, şi impermeabil. Dacă ghiozdanul ales nu este pe măsura celui mic, atunci nu va fi o soluţie eficienta, având în vedere că micuţii cresc foarte repede.
Compartimentarea ghiozdanului pentru şcoala este foarte importantă
Atunci când se apropie prima zi de şcoală, oferta de ghiozdane de pe piaţa înfloreşte şi apar sute de modele noi din care părinţii şi copiii trebuie să aleagă unul singur. înainte de a alege ghiozdanul perfect, este important ca părintele să găsească un rucsac foarte bine compartimentat, astfel încât să poată sorta lucrurile în funcţie de greutate în aşa manieră încât să nu afecteze dezvoltarea sănătoasă a copilului. Ideal ar fi ca ghiozdanul să aibă un buzunar mare cât mai aproape de spatele copilului, unde să aşeze cărţile şi caietele grele.
De asemenea, ghiozdanul trebuie să fie astfel compartimentat încât să permită copilului să transporte inclusiv o sticlă cu apă sau pachetul cu mâncare în siguranţă. Un alt aspect important de avut în vedere este şi greutatea ghiozdanului de şcoală care nu trebuie să depăşească, per total, 10% din greutatea copilului.
Cu alte cuvinte, un copil cu greutatea de 40 de kilograme nu ar trebui să transporte un ghiozdan mai greu de 4 kilograme. Fără doar şi poate, alegerea ghiozdanului pentru şcoala este o provocare atât pentru copii, cât şi pentru părinţi.